Pentru calamități, în Galicea, au fost alocate 2,5 miliarde de lei vechi

”Aceste sume vor fi alocate pentru lucrări de refacere şi consolidare platformă strada Pinilor, în satul Valea Râului. Și în lucrări de refacere şi consolidare platformă drum de interes local Barangi, în punctul Cojocaru”, spune primarul Florin Mărăcine.

Acesta speră că vor fi alocate fonduri și pentru alte zone afectate de calamități.

Mărăcine spune că interesul său este atragerea de investitori privați în zonă, în acest sens având discuții cu mai mulți oameni de afaceri care are dori să dezvolte aici zone economice.

”Sunte foarte aproape de Râmnicu Vâlcea, pe drumul de legătură cu Bucureștiul, în apropierea celei mai mari platforme industriale a județului. Sunt motive suficiente pentru a se dezvolta aici clustere industriale. Noi suntem deschiși pentru că asta înseamnă bani la bugetul local și locuri de muncă. Nu în ultimul rând, odată cu finalizarea drumului județean, avem o legătură directă rutieră pe asfalt cu comuna Budești. Noi încercăm să promovăm localitatea privind resursa umană, potențialul pe care îl are”, mai adaugă primarul Mărăcine.

Astfel că, în cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020, îmbunătățirea infrastructurii rutiere de importanța regională, proiecte depuse de Consiliul Județean Vâlcea, au fost finanțate cele două drumuri județene și sunt în curs de finalizare.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *