Pentru 2020: PNL decontează eroarea USL, PSD își securizează electoratul, USR trece pe locul 2

Anul 2010 poate fi considerat, de departe, anul erorilor care au dus la entropia politică din prezent, un an în care 2 partide destul de puternice pe “partea dreaptă” şi-au compromis definitiv viitorul. Prin 2 greşeli de strategie, care nu vor mai putea fi vreodată reparate. În urma acestor 2 erori, PDL şi PNL (împreună azi) îşi numără probabil lunile sau, în cel mai fericit caz, anii de (încă) existenţă politică.

Prima eroare revine PDL şi, mai precis, lui Traian Băsescu. PDL a fost singurul partid care a reuşit, într-un  scrutin electoral, să învingă PSD, extrem de dificil; ne referim la 2008, când mandatele democrat-liberalilor au fost cu 2 mai multe decât ale PSD. Se prefigura una din  cele mai puternice formaţiuni pe dreapta, graţie unei inginerii sociale a liderului din acea vreme. Numai că nimeni nu avea idee că Băsescu este un personaj clinic politic, destul de convulsiv, care nu are o coerenţă şi o consecvenţă în behaviour-ismul politic.

Fapt care, în 2010, 6 mai, a culminat prin injecţia cu cianură, atunci când Băsescu, pe post de “premier” TV, a anunţat, fără să se consulte cu nimeni, politica de austeritate, o curbă dramatică de sacrificiu, care a coborât, într-o singură zi, PDL de la scoruri de peste 34-35% la puţin peste 10% în intenţiile de vot.

A doua eroare de strategie a fost cea făcută de PNL. Pe un fundal anti-Băsescu, şi nu unul politic, liberalii au optat pentru o alianţă cu PSD, partid care, în mod nativ, făcea o politică pe segmentul de stânga, mergând pe mesaje naţionale şi populiste, şi care a exploatat masiv politica de austeritate a lui Băsescu. O politică (a PDL), pe fond argumentată în contextul crizei economice mondiale, numai că foarte prost trasată şi aplicată (mai marii PDL colcăiau de corupţie, în timp ce poporul trecea prin curbe de sacrificiu). PNL renunţă aşadar la o politică firească de opoziţie la PSD şi se aruncă spre electoratul conservator, într-o alianţă cu PSD, strict anti-Băsescu. Eroare fatală, care se traduce printr-o “orfanizare” a clasei mijlocii în formare. PNL devine un partid care atrage spre sine o pătură bugetară oportunistă şi, în doar 2 ani, îşi pierde complet identitatea, pentru că, deşi avem paritatea de 1-1 în USL, partidul cu aură mai mare este cel care se vede, adică PSD. USL este definită ca o formaţiune de stânga, PNL nu mai există decât per membru, disoluţia este completă.

Ce ar fi putut face PNL?  În niciun caz să intre în acea schemă USL! Putea apărea ca un partid arbitru şi echilibrat sau să negocieze cu PDL-ul lui Băsescu o formulă de alianţă şi susţinere reciprocă. Dar erau oare Crin Antonescu şi Traian Băsescu capabili de aşa ceva? Se prea poate, având în vedere că, în turul II prezidenţial, 75% dintre alegătorii lui Antonescu au votat cu Băsescu. USL s-a rupt în 2014, dar cu ce consecinţe! Capitalul majoritar de imagine a rămas strict la PSD, fărâmele din PNL şi din ce mai rămăsese din PDL nu au reuşit să încropească mare lucru cu excepţia unui partid de maximum 20 de procente. Pentru că electoratul “mijlociu”, extrem de sever, nu a fost receptiv la un astfel de tango politic pe dreapta. Mai rău, printr-o sancţionare dură, au fost mulţi industriaşi care au identificat în programul PSD puncte economice pe care le-au validat în decembrie 2016.

Suntem în 2018, cu 2 ani înainte de generale. Avem un PSD hăituit pe tema corupţiei şi cu un lider catastrofal la nivel de  imagine – Liviu Dragnea, de rămânerea lui în funcţie depinzând un scor de peste 30% pentru social-democraţi. Erorile lui Dragnea sunt fundamentale chiar şi pentru propriul electorat – afonia şi analfabetismul ministerial la multe personaje, cromatica evidentă a vieţii lui private, plus telenovela lui juridică, la care se adaugă un Facebook majoritar ostil. PSD este un partid greoi, dar consecvent pe segmentul său electoral – bugetarii şi pensionarii. Başca alunecarea gândită spre panta naţional-conservatoare (referendum CpF), care, încă 10 ani de acum încolo, nu va da greş şi va fideliza un anume tip de popor.

PNL decontează fatal fenomenul USL şi nu reuşeşte să mai găsească un limbaj electoral; anti-pesedismul nu este suficient pentru a urni masele spre vot, pentru că trecutul lui e compromis. Şi s-ar putea ca scorul lui electoral să fie captiv între 10 şi 20 de procente, deşi, în realitate, ar putea avea o bază solidă, dar pentru asta trebuie să schimbe 90% din fostul format uselist şi să se despartă tacit de preşedintele Iohannis (userist deja) şi să nu fie o copie palidă a mesajelor goale ale USR. Niciodată românul nu aude prima dată… ecoul!

Partidul zgomotos şi cel care implică o dimensiune juvenilă este USR. Un partid care se adresează strict unui electorat de 18-30 de ani, utopic şi energic, unul fără griji şi netrecut prin încercările vieţii şi care, de dragul unor deziderate glorioase, ridică drapelul. Este un partid coagulat în zona centrelor universitare, completat de hipsterime, hateri, generaţia cool. Dar care are un handicap. Nu trece de 30 de ani decât foarte greu şi nu e receptat deloc de cei de peste 40. De aceea, va obţine poate un scor de 20 de procente sau peste, funcţie de mobilizarea la vot, dar atât, insuficient pentru a pune în pericol locul întâi. De fapt, USR vine pe un fond de sancţiune electorală a PNL şi nu a PSD. Pentru că existenţa PSD şi perimetrizarea acestuia cresc cu cât strigătele haştag sunt mai sonore. Iar lozincile lor goale de conţinut, dar cu mesaj strident nu au cum să prindă la un electorat matur.

Ca o metaforă, am putea spune că, în ecuaţia politică a generaţiilor, avem un partid al bunicilor şi unul al adolescenţilor, în timp ce segmentul partidului părinţilor este cel aflat în groapă de potenţial.

în 2020, PSD va câştiga alegerile (scorul depinde însă mult de existenţa la vârf a lui Dragnea şi a lui Dăncilă), USR va accede pe locul 2, iar PNL rămâne pe locul 3. Asta este fotografia momentului.

Liviu POPESCU

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *