Pensii speciale ar trebui să primească Eroii României; în realitate, Eroii României sunt doar ignoraţi

Într-o ţară în care de 27 de ani, în funcţii publice, sunt promovaţi oameni doar pe bază de clientelism, corupţie, nepotism, unde birocraţii sunt puşi să încurce proiecte, unde parcă totul e făcut mediocru, neprofesionist, unde calitatea lipseşte, unde vedetele sunt scobite pe sub ţeastă de neuroni, da, într-o asemenea ţară, a funcţionat şi funcţionează de ani buni, o sintagmă…Pensii Speciale.

Adică nişte sume colosale cu care sunt plătiţi otova poliţişti, militari, diplomaţi, parlamentari, magistraţi, etc. O lege universală care se aplică tuturor acestor categorii şi care, normal că te dezarmează pe tine, investitor privat care îţi treci minimul pe economie pe cartea de muncă, pe tine salariat mărunt, pe tine om cu şcoală dar cu un salariu decent, pe tine om din categoria majorităţii care o să ai o pensie modestă…vreodată

Ar trebui, nu desfiinţate aceste pensii speciale. Exclus! Însă ar trebui anulată această lege şi recreionată altfel.

În sensul că, pensiile speciale să existe dar beneficiarii lor să fie bunii români, eroi, cei care şi-au depăşit fişa postului şi au muncit cu pasiune, au pus România pe hartă.  Oameni care şi-au riscat viaţa, sănătatea, au muncit enorm pentru a face ceva pentru ţara asta, pentru semenii lor, concetăţeni, fără a primi nimic în schimb, fără a pretinde.

Pensii speciale, de exemplu, merită Nadia Comăneci, Dukadam, Ilie Năstase, Gică Hagi, ca să vorbim de sport, medialiatele şi medaliaţii cu aur de la Olimpiade, cei care au făcut ca imnul României să fie cântat pe stadioanele lumii.

Pensii speciale trebuie să primească ultimii veterani în viaţă, ultimii deţinuţi politici în viaţă. Militarii români din Afganistan, din Siria care au salvat vreun sat de amărăşteni de pe acolo. Mergem mai departe, pensie specială trebuie să primească fata aceea, îmi scapă numele, care acum vreo 10 ani, a intrat într-un puţ şi a salvat cu copil. Pensii speciale trebuie să primească un pompier care deşi toată lumea i-a spus să iasă dintr-o casă în flăcări, a intrat şi a salvat pe cineva de acolo care era condamnat să moară. Omul care sare de pe cearceaf la plajă şi se aruncă în apă şi salvează de la înec pe cineva.

Sunt sute de eroi anonimi, poliţişti care în timpul liber au intervenit într-un caz inopinant, profesori care nu au luat bani de meditaţii dar au pregătit generaţii de olimpici la matematică şi alte ştiinţe. Un funcţionar public care a stat mereu peste program, ore bune să rezolve cazuri care altfel ar fi tărăgănat zile bune.

Un avocat român care a câştigat pentru România un caz la CEDO, un ansamblu folcloric, un artist care a pus tricolorul pe harta lumii, mă gândesc la un Zamfir (de care Rieu era fascinat). Dar sunt sute de astfel de cazuri. Aceştia sunt eroi. Jumătate din ei sunt cunoscuţi, sunt cei pe care îi vedem şi ne dau lacrimile şi ne simţim români când îi aplaudăm sau aflăm de succesele lor. Jumătate sunt eroi anonimi. Sunt cei care fac gesturi mărunte, pe care nu erau obligaţi să le facă, dar le-au făcut din pasiune, care nu au respectat programul de lucru sau limitele fişei postului.

Aceştia merită pensiii speciale. Este recompensa pe care statul român o poate acorda. Nu mare, ar putea fi să zicem de 10 ori punctul de pensie, dar ar fi ceva care să spună unei naţii de juniori că acestea sunt exemplele care trebuie urmate: pompierul care se luptă cu flăcările într-un incendiu imposibil, salvamontistul care pleacă pe un viscol imposibil să salveze un turist, deşi i se spune să nu o facă, înotătorul amator de pe plajă care se aruncă în apă să salveze un suflet, profesorul “dus cuz capul” care pune pasiune în munca sa de a forma oameni, funcţionarul public care răspunde şi la ora 2 noaptea, medicul care are 100 de operaţii reuşite şi îţi aruncă plicul jos, înjurându-te pentru acest gest…ofensator. Îi cunoaştem pe toţi dar sunt doar subiecte sporadice de presă, cazuri senzaţionale şi atât.

Fiecare judeţ are eroii lui. Nu gradaţiile de merit care se dau pe bază de cartoane, nu punctaje luate pe sub mână de medici, nu decoraţiile de complezenţă, astea sunt ipocrizii ale unei societăţi bolnave. Eroii sunt în altă parte. Şi nu e nevoie de comisii şi comitete. Poporul îi alege. Comunitatea îi cunoaşte. E simplu. întrebi o comunitate care este cel mai bun om, care este eroul lor. Şi îţi va spune cu siguranţă cu nume şi prenume.

Şi mai e ceva, Eroii României nu sunt definiţi prin anii de şcoală, nu sunt doar academicieni, universitari. Pot avea doar 4 clase sau pot avea doctorate multiple. Au altceva însă, Dumnezeu le-a pus întâi dimploma altruismului, a umanităţii, sunt undeva…sfinţii neamului.

Va exista oare vreun politician român care să schimbe legea pensiilor speciale cu una care să premieze cu adevărat pe românii neamului nostru? Mă îndoiesc.

Liviu POPESCU

loading...

One comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *