Pelerinaj prin Vâlcea de Nord – Boişoara sau Ţara Moţilor de Vâlcea

Fie dinspre cheile înguste ale râului Boia, spre Găujani, fie dinspre Grâiul Lupului, fie dinspre Bumbuieşti, ajungi în cea mai frumoasă comună de Vâlcea, ţinut străvechi, plin de legende, de castele de fân, înconjurată de munţii lui Vladislav.

Suntem la Boişoara, mijloc de Loviştea, un regal de munte, desenat cu ciopoare de oi, case cu streaşina spre ceruri, brazi, liniştea codrului care se termină la buza satelor.

Aici, începe şi se termină lumea, ai spune. Pentru că Boişoara este o insulă a Moţilor aruncată de istorie, de marea migraţie a ciobanilor ardeleni dincoace ce munţi. Se aud talăngi, câini care stau în soare, la umbra păduceilor, berze care punctează zările. Nu vrei să mai pleci din acest univers, acest capăt de Vâlcea, unul care se sprijină pe vârfuri şi se termină la Titeşti.

Istoria aduce de departe tropot de cai, zăngănit de săbii, cavaleri medievali, cruciadele timpului.

Este nu o comună, este coroană regală cu trei sceptre – Găujani, Bumbuieşti şi Boişoara, este podoaba muntelui de Vâlcea, într-o zonă unde zăpada se confundă cu albul mioarelor, unde păpădiile apar când jos e deja vară, unde corcoduşul înfloreşte abia când jos dă floarea la măr, când iasomia şi-o agaţă fetele în  păr şi când sub munte deja e vară…

La Boişoara te ascunzi de restul de lume, pe sub versanţii Tătarului, Cetăţuiei, şi te cobori odată cu transhumanţa în lumea asta, pe care o ştim cu toţii dar aici, o închidem, sub pleoapele tăcute ale poezeiei

Satul Boişoarei este pe alt munte, o şa care vine de sus, dinspre versanţii Văii Oltului şi lasă, de-o parte şi de alta, precum ramurile de brazi, casele cu glas ardelenesc, pe unde zburdă câinii lăţoşi de stână şi mâţele cu coadă stufoasă. Aici e nucleul, e locul de unde, de jur împrejur, dacă priveşti, vezi doar munte, case din stâncă răsărite, turla bisericilor proiectate direct de Cer. Te întinzi pe iarba care scânceşte în creşa pământului, vrând să iasă şi să se joace cu mâţişorii de alun. Te arunci în vise, iubeşti şi îţi vin în minte toate poeziile frumoase ale românilor străbuni.

Apoi, te laşi pe culme spre Bumbuieşti, Ţara Moţilor de Vâlcea, unde sunt fâneţele, gardurile de lemn, din bârne lungi. Pe lângă fântâni, mai sunt cioburi de zăpadă, pe culmi au apărut bănuţii. Şi trei albine care fac zgomot în întinderea de munte.

Aici s-a născut veşnicia, într-un colţ de ţară nedescoperit de nimeni. Boişoara este Ardeal şi Oltenie, Munte şi Cer, natură şi paradis, este locul de unde niciodată nu poţi să pleci trist, unde aminitirile urâte se şterg, unde renaşti.

Liviu POPESCU

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *