Pe urmele cetății dacice uitate de la Grădiștea Vâlcii

Frumoasa comuna a Grădiștei vâlcene nu este doar o punte în Podușul Getic, una care să lege cele două județe surori ale Olteniei de sub Munte. Grădiștea este istorie, este patrimoniu, este un fragment al devenirii noastre ca neam pe acest pământ.

Drumul Oltețului făcea parte din rețeaua de drumuri romane construite de marele imperiu după 105 și care mergea spre Ardeal, aici la Grădiștea aveam primele așezări daco romane. Pentru că aici existase o cetate dacică importantă, din păcate azi uitată….

În  apropierea  satului  Valea-Grădiştei, pe  culmea  Dealului  Muierii (478 m), în  punctul  numit  „La  Cetate’’, se  găsesc  urmele cetății  dacice.

Despre  cetatea  de  la  Grădiştea, Dumitru  Berciu  (Arheologia  preistorică  a  Olteniei)   spunea  că  datează  din  perioada  de  trecere  de  la  cultura  Hallstatt  la  cultura  La  Tėne. Tot  D. Berciu  reliefează  faptul  că  sub  cetate  sunt  urme  ale  culturii  Coţofeni (2500-1800 î.Hr.).

Cetatea, aflată  pe  o   înălţime  dominantă, beneficia  de  o  vizibilitate  deosebită  asupra împrejurimilor. Ea  este situată  pe  culmea  celui  mai  înalt  deal  din  cele  trei  care se  adună  şi  formează un platou. Profesorul  Mihai  Toartă  în  articolul  „Cetăţi  dacice  în  judeţul  Vảlcea”  din  „Studii  Vâlcene”, menţionează  existenţa  unor  izvoare  cu  apă  potabilă  pe  platoul  şi  în  împrejurimile  cetăţii  şi  avansează  ideea  că  cetatea  ar  fi  fost  distrusă  prin  incendiere,  de  către  romani,  în  urma  unor  puternice  operaţiuni  militare (dovadă  stratul  gros  de  arsură).

În  „Revista  Muzeului  Militar  Naţional”  (nr.1 din 1991), Floricel  Marinescu  publică  un  studiu  mai  amplu  despre  cetatea  grădişteană  din  care  vom  cita  în  continuare:

„De  formă  aproape  circulară, cu  diametrul  interior  aproximativ  85 m, această fortificaţie se află pe una din prelungirile sudice ale Dealului  Muierilor  şi  este  mărginită  spre  est-nord-est  de  abrupta  Vale  a  Grădiştei, care a şi  erodat  o  parte  din  incintă, iar spre sud-vest de o serie  de  alunecări  de  teren. Spre  sud  se  prelungea  creasta  dealului,  în  pantă  uşor  descendentă, pe  ea  găsindu-se  la  circa  200 m depărtare   de  cetate  şi  aşezarea  contemporană  deschisă. Înspre  nord, cetatea  era  amplasată  în  imediata  apropiere  a  unuia  dintre  cele  mai  importante  drumuri  de  plai  care  făceau  legătura  între  câmpia  Dunării  şi  zonele  subcarpatice  şi, peste  munţi, cu  Podişul  Transilvaniei, aşa  numitul  Drum  al  Muierilor, una  din  importantele  artere  de  comunicaţie  din  regiune  de  până  acum  un secol. Până  în  prezent,  cercetările  au  demonstrat  că  pe  dealurile  de  nord, est şi  sud, incinta, lată  de  circa  5 m era  formată  dintr-un  zid  de  pământ, lemn  şi piatră  până  la  înălţimea  de  2 m, din  care  1 m păstrat  in  situ, peste  care  se  ridica  numai  o  construcţie  din  lemn  lipit  cu  lut  şi, ca  element  adiacent, calupuri  relativ  paralelipipedice  din  lut  bine  ars.”

În  continuarea  materialului  se  face  o  descriere  interesantă  a  incintei  cetăţii  insistându-se  pe  anumite  similitudini „cu  tehnica  a  ceea  ce  astăzi  numim  „zid  celtic”  (murus  Gallicus) fiind  însă  anterioară  şi  specifică  populaţiei  nord  tracice”.

La  mică  distanţă  de  cetate, înspre  valea  Olteţului, se  află  un  pisc  de  deal  numit „Straja”, în  care  se  afla  un  punct  de  observare.

După  cucerirea  romană, este  consemnată  o  aşezare  de  tip  rural  în  aceste   locuri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *