Pe urmele celui de-al treilea parc din Râmnicu Vâlcea, dispărut acum o 100 de ani
Dacă privim în urmă la cronicile vremii, la 1750, Râmnicu Vâlcea număra puţin peste 5000 de suflete, oraşul dublându-se abia la 1850, când totaliza 10.000 de locuitori.
Oraşul vechi al Râmnicului era grupat în zona actual centrală şi se ducea spre Stirbey Vodă, iar la nord se termina fix unde este policlinica cu plată. La est, marginea lui era actuala stradă General Magheru, existând, însă, o timidă prelungire spre strada Mihai Viteazu (fostă 31 şi 22 decembrie).
Cel mai important edificiu era conacul, împreună cu moşia Lahovary. Fostul conac Lahovary există şi azi, este Palatul Copiilor. Însă domeniul boierilor Lahovary mergea până la râul Olt, un imens platou plin de verdeaţă, cu pomi şi alei. Era cel mai mare parc al Râmnicului. Şi, ca să ne facem o imagine, parcul de atunci includea toată zona gării actuale, până spre 11 iunie la sud şi până la actualul bulevard Tudor Vladimirescu la nord, mărginindu-se cu Oltul la est.
Era considerat unul din cele mai mari parcuri din acea vreme din Ţara Românească. Era păzit de albanezi, avea vreo zece sere cu flori exotice, arbori de toate tipurile, brazi argintii, pini, ulmi, sophora coronis etc. Grădinarii erau austrieci. Nu era cu totul închis publicului, boierii Lahovary permiteau plimbări târgoveţilor prin acest parc.
Şi acum apar primele şi, poate, cele mai importante contribuţii ale familiei Lahovary la istoria Râmnicului.
Proiectul căii ferate este cel care necesită o suprafaţă din parcul comunal al Râmnicului. Familia Lahovary se tocmeşte cu statul român şi vinde partea de vest a domeniului. Important este faptul că o parte din aceşti bani sunt folosiţi de boieri pentru finanţarea primului liceu din oraş.
Oraşul se extinde, iar familia Lahovary întâmpină dificultăţi financiare. Vinde conacul de la Budeşti şi ajunge să vândă importante bucăţi din parcul din Râmnicu Vâlcea altor boieri. Aşa apar casele impunătoare de pe actualul bulevard Tudor Vladimirescu. În 1909, familia Lahovary, extrem de strâmtorată, vinde statului român conacul şi parcul comunal pentru 100.000 de lei.
De menţionat un aspect foarte important: în anul 1870, apar date cu privire la consolidarea curţii conacului care, în urma ploilor, o ia la vale. Se prea poate ca atunci să fi apărut zidurile în semicerc pe care le vedem şi azi şi pe care le numim „cetate”.
Ce urmează după 1909? Statul vinde parcul bucată cu bucată, păstrând doar curtea conacului, actualul parc Mircea cel Bătrân. Azi, acel parc nu mai există, avem însă blocul Gama, strada Cerna, Gara (mă rog!), Cartierul Libertăţii şi o poveste cu mult parfum…
Mihai IONESCU