Pe când legea Lobby-ului ne va salva de traficul de influenţă?

Încep să cred că parlamentarii noştri mai ales cei din Vâlcea nu prea au auzit de lobby. Majoritatea primarilor îi acuză pe toţi că nu prea îi ajută. Răspunsul senatorilor şi deputaţilor este că „dacă insist prea mult pare a trafic de influenţă”.
Pe de o parte da, aşa pare, pentru că în România s-a practicat la greu asta, dar şi pentru faptul că noi nu avem o lege a Lobby-ului ceea ce ar face cu siguranţă lucrurile mai limpezi.
De exemplu, dacă la putere este guvern PSD şi primarii PSD din Vâlcea insistă pe lângă Rădulescu, Coca sau Butnaru să-i ajute cu fonduri pe OG28, dacă ar exista legea lobby-ului, cei trei parlamentari s-ar prevala de aspectul că sunt parlamentari de Vâlcea şi atunci ar fi în interesul comunităţii ca ministerele să aloca bani pentru infrastructură, fapt care ar aduce voturi pentru partid pe viitor. Trafic de influenţă ar fi în momentul în care cei trei ar avea firme de construcţii sau acoliţi cu frme şi ar insista ca aceşti bani să fie alocaţi acestor firme prin licitaţii cu dedicaţie
Ca şi autostrada Sibiu-Piteşti, una este să fii parlamentar de Vâlcea sau Argeş şi să faci lobby pe lângă guvern cu motive strict care ţin de aspctul social, comunitar şi economic şi alta este să te zbaţi pentru că ai nişte petece de pământ pe viitorul traseu.
Lobby are un avantaj nu personal direct ci unul indirect, în timp ce traficul de influenţă este de incidenţa penalului pentru că are are un avantaj direct personal.
Nu am auzit până acum parlamentari care să dezbată o lege a lobbyului sau să o iniţieze, pentru că acest lobby are caracter qvasidezinteresat la prima veder şi beneficii mult în timp iar politcienii români sunt încă prizonieri la aspectul „mie ce-mi iese?”
Dacă am avea o lege a lobby-ului în toate deciziile majore în economie, în sănătate sau educaţie sau cultură, nu am avea câte un decident care crede că le ştie pe toate, ci ar avea o consultare largă exact cu actorii care vor suferi sau benficia de ulteriorul act legislativ.
În cazul fondului silvic, eu nu am auzit până acum de un lobby susţinut de obşti, ocoale silvice, companii de mobilă, sau de import export. Nu ar mai fi fost atâtea acuzaţii şi şpârle că preşedintele apără nu ştiu ce interese sau premierul are alte scopuri. Cifra de 30% sau 40% ar fi rezultat în urma unui lobby.
Pentru că ceva foarte important de spus, un lobby este la vedere, în timp ce traficul de influenţă se face pe ascuns, în promiscuitate
Dacă această lege a lobby-ului era undeva statuată în anii 90, poate că şi corupţia era mai mică azi, pentru că Lobby-ul şi Traficul de Influenţă sunt noţiuni nu doar antinomice dar sunt chiar legate simbolic. Lobby-ul previne traficul de influenţă.
Mihai IONESCU