Paștele poate fi simțit aproape de Dumnezeu, la Bărbătești, în inima muntelui, la Schitul Pătrunsa

Zestrea ecleziastă a Vâlcii este de neconstestat, în acest judeţ, domnitori, boieri sau înalţi ierarhi au dorit să lase în urmă o parte construită a firii şi a spiritului românesc. Mircea cel Bătrân, Matei Basarab, Constantin Brâncoveanu, Mihnea Ciobanu, Mihai Viteazu, Radu de la Afumaţi sunt printre voievozii care au iubit aceste locuri şi au închinat lui Dumnezeu adevărate bijuterii arhitecturale, mănăstirile, care se întind azi din nordul până în sudul judeţului, fiecare cu particularitatea sa.

Al doilea lăcaş de cult care a definit nu exagerat Vâlcea, drept Athosul României se află pe teritoriul comunei Bărbăteşti. Este vorba despre schitul Pătrunsa.

Atestat documentar la 1503, schitul Pătrunsa, aflat la 7 kilometri de orice drum de acces, stă mărturie a vieţii monahale tipice sihaştrilor din legendele româneşti. Aici nu este o mănăstire aşa cum sunt cele de jos, cu ziduri de cetate, cu un perimetru definit aici este „calea spre dumnezeire, prin izolarea de ale lumii trebuinţe”.

Nu există drum de maşină, nu există curent electric, nu există nimic din ceea ce ştim noi a fi civilizaţie.

De altfel aici, pentru a putea fi acceptat în viaţa călugărească de obşte trebuie să treci printr-o perioadă de ascultare şi apoi te apropii de Dumnezeu prin roba de monah. Chiliile se găsesc de jur-împrejurul bisericii, nişte mici colibe simple, unde călugării preferă să stea în post şi rugăciune.

I se spune sora Frăsineiului pentru că aici, chiar dacă femeile au voie să ajungă, nu au voie să rămână peste noapte. Această mănăstire a fost ridicată în semn de salvare şi izbăvire. După legendă, Schitul Pătrunsa a fost ridicat de episcopul Climent al Râmnicului, în amintirea mamei sale, Paraschiva Modoran din Pietrarii de Jos, care în timpul unui refugiu din calea unei invazii turceşti, l-a născut pe viitorul episcop pe aceste meleaguri. Biserica veche este de mici dimensiuni şi este construită din ziduri groase de piatră şi cărămidă. În 1806 a fost refăcut de postelnicul Dumitru, protopopul Pietraru şi postelnicul Bărbătescu şi s-a terminat de zugrăvit, în iulie 1808, pictura murală fiind semnată de zugravii Ioan din Ocnele Mari, Nicolae diacon şi Ion, menţionaţi în inscripţia de la proscomidie.

Astăzi Pătrunsa, ”schitul copiilor”, ”schitul îngerilor” sau ”schitul sihaştrilor” este adăpost pentru turiştii care traversează Parângul, este loc de rugăciune pentru pelerinii îndrăzneţi care se încumetă să urce printre stânci şi prin pădurile de fag, este locul în care şi liniştea, spun monahii de acolo, produce zgomot….Aici vorbeşte numai Dumnezeu

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *