Pas cu pas, Diculeștiul se modernizează

Localitatea Diculești cunoaşte, în prezent, o puternică dezvoltare, în sensul că există infrastructură rutieră, apă, și canalizare, dar și datorită faptului că se construiesc locuinţe moderne, dotate cu toate utilităţile,  aproape fiecare familie având autoturism în posesie. Primăria localităţii s-a ocupat de modernizarea căilor de transport din localitate, de-a lungul căilor de acces au fost amplasate coşuri de gunoi, astfel încât comuna să fie mai curată, iar acum, în preajma sărbătorilor Pascale, s-a făcut iginienizarea și salubrizarea drumurilor și a parcurilor. De asemenea, instituțiile locale sunt reabilitate, iar reţeua de iluminat public este funcţională pe toată raza localității.

Armand Cupăreanu, primarul comunei s-a implicat și a acordat o importanță aparte extinderii rețelei de alimentare cu apă în toate cătunele, pentru ca toți locuitorii să beneficieze de apă curentă, precum și asfaltării ultimilor 4,5 kilometri de drumuri.

”Mai avem de asfaltat doar 4,5 km de drumuri vicinale, după care vom avea toate drumurile asfaltate. Am depus proiect și pentru această investiție la Ministerul Dezvoltării, pe OG 28 și așteptăm să vedem dacă va fi aprobat. Tot cu fonduri guvernamentale se va extinde rețeaua de alimentare cu apă în cătunele unde nu s-a băgat. Un alt proiect pe care il avem, dar cu fonduri euroepene, privește moderizarea și dotarea școlii gimnaziale. Doresc ca și școala gimnazială să fie modernizată cu mobilier nou și să înființăm și niște laboratoare pe care, de asemenea, să le dotăm cu cele necesare, pentru ca și elevii noștri să beneficieze de o calitate ridicată a învățământului. Grădiniţele din localitate sunt amenajate cu spaţii moderne de joacă pentru copii, iar la şcoala generală Budeşti, funcţionează un ,,telecentru,, dotat cu trei calculatoare legate la reţeaua Internet. De asemenea, toate şcolile din localitate, beneficiează pentru transportul zilnic al elevilor de două microbuze şcolare. Și pentru că tot vorbim de elevi, dorim să avem neapărat o sală de sport pentru ca elevii școlii să își poată desfășura activitatea în condiții optime și pe timpul iernii, iar această investiție, sperăm că se va realiza prin Compania Națională de Investiții.”, a precizat primarul Cupăreanu.

Nu în ultimul rând, edilul își mai dorește pentru comuna sa, un utilaj multifunctional pentru întreținerea comunei, utilaj ce va fi achiziționat prin Grupul de Acțiune Locală.

Claudia POPA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *