Partidul România Unită înfiinţează o Armată Naţionalistă

E de bine sau de rău?

Prima armata privată din România de factură naţionalistă e pe cale să se înfiinţeze. Avem de-a face cu un Skin Heads, o Nouă Gardă, o joacă teribilistă, Gărzile Patriotice sau un fel de armată civică? Nu ştim încă, dar vom vedea pe viitor.

Campionul de K1 Daniel Ghiță va anunța mâine, la Congresul Partidului România Unită, care va avea loc la Romexpo începând cu ora 10.00, formarea unor trupe civile din membrii și simpatizanții naționaliștilor.

Luptătorul va fi însărcinat cu formarea și pregătirea membrilor acestei gărzi la nivel național, care va avea uniforme și însemne proprii și va acționa în zonele în care este nevoie de intervenție cetățenească, scrie stiripesurse.ro.

Daniel Ghiță, care a devenit membru al Partidului România Unită și va candida la Primăria Sector 3 din partea formațiunii, a fost unul din liderii informali din timpul protestelor Colectiv și s-a făcut cunoscut în mediul civic și pentru participarea la mitinguri anti-defrișare.

Recent, el s-a implicat direct în cazul retrocedării ilegale de la Nadăș (Arad), deplasându-se la fața locului și luându-le apărarea bătrânilor amenințați să fie dați afară din satul lor.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *