Părintele spiritual al Scolii din Bratia Deal si al Căminului Cultural din Cremenari, salvat miraculos după o operatiune de peste 24 de ore

O echipă a Primăriei Galicea, coordonată de primarul Florin Mărăcine a reușit marți după amiaza sa-l găsească pe Gheorghe Bălășoiu, un vârstnic de 93 de ani, din localitate care fusese dat dispărut de acasă, în urmă cu o zi.
Operațiunile de căutare au demarat încă de luni după amiaza și în cursul nopții dar fără rezultat. Marti dimineața din nou au fost reluate căutările, temerile fiind destul de mari dst fiind vremea rece de peste noapte, prezenta haitelor de șacali în zona, varsta înaintată a disparutului.
Ca o paranteză, Gheorghe Bălășoiu este un reper în Galicea. A fost învățător în Cremenari peste 40 de ani și a fost omul care a inițiat construcția scolii gimnaziale din Bratia Deal și a Căminului Cultural din Cremenari, în urma cu peste 50 de ani.
„Nu pot aici să redau emotiile echipei atunci cand l-am gasit pe domnul invatator Gheorghe Bălășoiu. Pentru noi este un simbol. A inițiat construirea Căminului Cultural din Cremenari și a Școlii din Bratia Deal. Era plecat de ieri de la orele 12-13.
Când l-am gasit era dezorientat, înfrigurat. A fost căutat de Politie, inclusiv de un echipaj cu câine.
La ora 16, impreuna cu domnul viceprimar, am luat decizia sa mai facem o incercare, pana se lasă noaptea si frigul. Am mai solicitat ajutorul a 3 oameni care știau pădurea din zona respectiva. L-am găsit în cele din urmă, în jurul orei 17.30, în amonte de Podul de Fier, circa 500-600 m, intr-o pădure cu zona mlăștinoasă, pe malul stâng al raului Olt. As vrea sa mulțumesc și cetățenilor de bine, Ionel Tambescu , Trandafir Zamfir și Gheorghe Giuga, care ne-au sprijinit în aceste ore atât de lungi dar care s-au încheiat cu bine”, spune primarul din Galicea
Bătrânul a primit imediat îngrijiri medicale și a fost înapoiat în siguranță familiei.