Parcul Micilor Pescari din Mihăești prinde contur
În comuna Mihăești este în curs de finalizare unul dintre cele mai mari parcuri de joacă, parcul Micilor Pescari, în satul Negreni. Un parc tematic unde a fost montat un topogan uriaș, există un centru expozițional, locuri de joacă, alei, iluminat.
Cu aproape 7000 de locuitori oficial înscriși, cu venituri de 3,74 milioane lei, comuna Mihăești este un exemplu despre cum poți ajunge dintr-una din cele mai sărace localități de până în 1989, la a doua comună din județ, cu un grad mare de venituri proprii. Mult timp fiind prima.
Cum? Folosind judicios zonele pentru sectorul industrial, pentru sectorul rezidențial și pentru zona de agro-turism. Comuna a ajuns azi să fie foarte frumos delimitată, beneficiind și de o expunerea la două drumuri naționale, DN 64 și DN 67.
De altfel numărul de locuințe noi este de câteva sute pe an, fie reabilitări de case vechi, fie noi locații, cei mai mulți locuitori fiind din Râmnicu Vâlcea, peste 1000 de râmniceni mutându-se la Mihăești în ultimii 5 ani. Dar sunt și locuitori din Dolj, Olt, București care au locuințe în Mihăești.
Aici există și un dezvoltator imobiliar care a construit mini cartiere de case cochete, de bun gust, cu spații verzi.
Utilitățile, apropierea de Râmnicu Vâlcea, dispunerea comunei în zona subcarpatică, într-un relief armonios, localitatea pe cei 11 km lungime tivuind dealurile de mijloc, în valea generoasă a Govorei, sunt criterii care au determinat această migrație a orășenilor, având cea mai mare creștere demografică din toate cele 89 de localități vâlcene.
”La această oră mai multe autorizații de locuințe deschise, avem compartimente care se mișcă rapid cu actele, autorizații, nu există timpi de așteptare, le spunem doritorilor cum sunt zonele, care sunt cele care se pretează pentru rezidență, pentru că localitatea este împărțită în zone industriale, agro-turistice cu potențial și rezidențiale. Este deja o regulă de mai bine de zece ani că localitatea este una căutată și trendul se va menține. Oamenii vor natură, vor o localitate unde să poată lucra de acasă, cei care se mută aici, sunt în mare parte segmentul tineri, cu joburi bune care fug de aglomerație, de oraș”, spune primarul Constantin Bârzăgeanu.
Edilul știe că s-au înmulțit cererile pentru utilități și asigură locuitorii că se va investi pe mai departe pentru asfaltări, extinderi de gaze și apă. Totodată, Bârzăgeanu speră ca în acest an să demareze după ani buni, Masterplanul de apă și canal și în cele din urmă, în localitate să fie intridusă rețeaua de canalizare. Aceasta fiind problema care trenează în localitate de 10 ani.
Un proiect care a blocat peste 40 de localități, mai bine de 10 ani și care încă nu este implementat.
Ca fapt divers în anul 1989, în august, comuna Mihăești a apărut pe lista localităților din România, o lista în se sublinia că 1 ianuarie 1991 comuna Mihăești urma să dispară din acte, în 1990, urmând să se facă delimitarea celor 3 zone care urmau să fie alocate orașelor Băbeni, Râmnicu Vâlcea respectiv Băile Govora.