Parcul Batca a fost redeschis, însă ştrandul din Drăgăşani nu.

Parcul Municipal Batca din Drăgăşani, cel de-al doilea ca mărime din Vâlcea, o grădină publică imensă, care include lac de agrment, parc dendrologic, alei de jogging, terenuri de sport, s-a redeschis sâmbătă, după aproape două luni.
„Am decis să deschidem Batca, dar am cerut măsuri stricte pentru cei care vin aici în parc. Vom avea şi personal de supraveghere care să intervină dacă nu se respectă măsurile de distanţare socială, numărul de persoane într-un grup. Vom interveni civilizat şi credem că oamenii sunt responsabili totuşi. În aceste zile nu am cunoscut situaţii care să fi scăpat de sub control. Ştrandul nu a fost deschis încă, vom vedea cum evoluează lucrurile după această primă parte a relaxărilor”, spune primarul Cristian Nedelcu.
Acesta menţionează şi faptul că agenţii economici şi-au reluat treptat activitatea, „cu măsuri suplimentare privind protecţia şi sănătatea angajaţilor”.
„Lucruile revin la normal. Dar la o altă normalitate, una ceva mai atentă, mai responsabilă. Cred că toţi am înţeles ceva din aceste 2 luni pe care România, din nefericire, a fost nevoită să le traverseze. Şi noi am intrat în investiţiile din cartiere. Am extins locurile de parcare, am turnat asfalt pe alei, între blocuri, am reabilitat trotuare, am continuat extinderea de trotuare acolo unde nu sunt. Se lucrează pe mai multe fronturi, în zona centrală, pe cartiere”, mai spune edilul din Drăgăşani.
Proiectele cu finanţare europeană au continuat şi în această perioadă, firmele de construcţii nu şi-au întrerupt activitatea.
AP