Parc fotovoltaic la Diculești care să asigure cheltuielile publice cu energia electrică

În comuna Diculești, spune primarul Armand Cupăreanu, urmează să se construiască un parc fotovoltaic pe 5000 de metri pătrați care va acoperi cheltuielile publice cu eneregia electrică a instituțiilor din comună.

”Este un proiect finanțat sută la sută din sursă externă și care vine să degreveze bugetul public de cheltuieli destul de mari. Mai mult, va oferi siguranță locuitorilor din localitate pentru că acesta împreună cu proiectul privind camerele de supraveghere vor asigura securitatea cetățenilor. A celor care vin seara de la serviciu, care fac naveta, elevilor. Dar în același timp vom monitoriza și zonele unde se aruncă gunoaie pentru că vrem să ne menținem titlul de una dintre cele mai curate localități vâlcene”, susține Armand Cupăreanu.

Iar tot prin PNRR școala din localitate va fi dotată cu table inteligente, mobilier, laboratoare cu logistica de studiu aferentă.

Prin CNI aici se va construi și o modernă sală polivalentă cu 102 locuri. Iar prin Anghel Saligny se va finaliza de asfaltat toată infrastructura stradală din localitate.

În privința căminului cultural, edilul caută soluții pentru modernizare și reabilitare energetică a acestuia. Iar din fonduri locale va fi modernizată baza sportivă din localitate.

Cupăreanu mai spune că primăria este deschisă pentru orice investiție în zonă, mai ales având la dispoziției utilitățile necesare unei dezvoltări economice. Astfel sunt invitați toți agenții economici csre doresc să dezvolte aici afaceri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *