Parc fotovoltaic la Bujoreni

La Bujoreni, anul 2016 se anunță unul plin de investiții foarte importante, atât pentru comunitate dar și pentru administrația locală. Pe lângă lucrările la canalizare și asfaltări de drumuri, va apărea un parc fotovoltaic în punctul Trepte, din satul Gura Văii. Alexandru Roșu, primarul comunei spune că o asemenea investiție este o mare realizare pentru comunitate, întrucât va asigura iluminatul public stradal, dar și energia electrică a tuturor instituțiilor locale. ”Se lucrează la studiul de fezabilitate pentru parcul fotovoltaic, s-a făcut studiul de iradiere, iar în scurt timp,după parcurgerea tuturor etapelor, va demara și executia proiectului.”, menționează Alexandru Roșu.

”Se continuă lucrările la introducerea rețelei de canalizare, se vor construi două poduri peste Valea Bujorencii, se vor asfalta doi kilometri în urma lucrărilor de canalizare în satul Malul Alb, se va reabilita drumul Abatorului, se finalizează câteva ulițe din satul Bogdănești și o uliță de betonat în satul Gura Văii. Tot în satul Gura Văii urmează să se finalizeze canalizarea, după care urmează realizarea unei baze sportive, iar în satul Olteni se va reabilita școala. Deci, în ceea ce privește infrastructura, pot spune că este realizată în proporție de 95%”, a adăugat edilul.

Claudia POPA

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *