Parc cu elemente arhitecturale din perioada inter şi antebelică la Călimăneşti – Căciulata

Un nou parc a fost amenajat în staţiunea Călimăneşti-Căciulata, în zona Cozia, o investiţie din bugetul local, a declarat miercuri pentru AGERPRES, primarul localităţii, Florinel Constantinescu. Acesta a afirmat că vrea să redea oraşului „parfumul de epocă”, de aceea, în cazul acestui parc, ca şi în cel al multor alte investiţii care se derulează în localitate, vor fi folosite elemente arhitecturale din perioada inter şi antebelică.

„Unul din punctele mele de pe agenda electorală a fost să redau Călimăneştiului parfumul de epocă. De aceea, la tot ce înseamnă investiţii, azi, în oraş, vom cere să fie folosite elemente arhitecturale din perioada inter şi antebelică. Foişorul este chiar o copie a celor care împânzeau oraşul la începutul secolului trecut. Oricum, ce este de subliniat aici este faptul că se pot face lucruri frumoase şi de calitate cu costuri reduse”, a precizat edilul din Călimăneşti.

Parcul Cozia devine, astfel, un nou obiectiv turistic din Călimăneşti, după aleea de cură balneară, un traseu care leagă pietonal Călimăneştiul de Căciulata.

Totodată în staţiunea Călimăneşti – Căciulata se află în derulare şi un proiect pe fonduri europene, „Mirajul Oltului”, în urma căruia se va construi un aqua land, un centru spa şi un parc de distracţii. AGERPRES

www.agerpres.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *