Parc central, piaţetă publică, alee pietonală în Vlădeşti

S-a scris, s-a vorbit mult despre Vlădeşti, despre modul cum o localitate poate valorifica potenţialul vecinătăţii de Râmnic, poate ieşi în întâmpinarea celor care doresc să se mute în rural, în natură dar să aibă confortul şi standardele de oraş.

Vlădeştiul este localitatea aflată pe Drumul Staţiunilor, la marginea vestică a municipiului şi care pe ambele maluri ale râului Olăneşti oferă un spaţiu generos pentru acea parte de lume care doreşte să se trezească dimineată în miros de zâmbile, în foşnet de pădure, într-un confort urban dar într-o opţiune de gen viaţa la ţară.

În acest an, administraţia din Vlădeşti are un amplu proiect de amenajare a zonei centrale a localităţii. Astfel, în urma acestor investitii, localitatea va avea un parc central, un sediu nou de primărie, o piaţetă publică.

Tot în acest an vor continua lucrările la trotoarele din comună, amanajare unor alei pietonale, lumini, arbuşti. Astfel zona centrală a comunei va arăta întocmai unui ansamblu urban.

Strategia administraţiei locale din Vlădeşti, de a dezvolta astfel comunitatea a atras mai întâi la sat copiii sau nepoţii celor din comună, care au început să se întoarcă acasă şi să investească în casele părinteşti, în case noi, iar ulterior Vlădeştiul a devenit atractiv şi pentru alţii.

La această oră Vlădeşti este cea mai căutată comună din judeţul Vâlcea, atât datorită dezvoltării economice, a utilităţilor, a dispunerii geografice pe drumul spre Băile Olăneşti, cât şi a distanţei foarte mici faţă de Râmnicu Vâlcea, sunt maxim 7 km între centrele celor două localităţi.

Astfel Vlădeştiul este cea mai dezvoltată comună a judeţului Vâlcea, potenţialul imobiliar fiind accentuat de faptul că aproape toate străzile sunt asfaltate şi cu utilităţi, dar mai ales pentru că este la 15 minute de Râmnic. Mulţi preferă să îşi cumpere o casă sau un teren în satele de aici pentru considerentele enumerate, dar şi pentru că preţurile încă sunt acceptabile. Sunt 2 complexe imobiliare dar există proiecte pentru alte 2.

AP

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *