Panică intr-o comună valceana? Primarul actual coboara toate bannerele principalului adversar

Pentru a doua oară în decurs de câteva zile primarul comunei Bujoreni, George Gingu alege sa coboare toate bannerele adversarului său de la PSD, Zaharia Silviu.

„Am toate avizele luate, de la CEZ și alte instituții. Numai de la primărie nu se dorește a mi se oferi acest aviz. Nu înțeleg merg prin județ si vad în toate localitățile aceste bannere, ale tuturor candidaților, indiferent dacă primarul este PSD sau PNL. De ce la Bujoreni se întâmplă asa ceva? Am evitat pana în prezent sa am o poziție clara dar dacă prima dată am trecut cu vederea, de aceasta dată este prea mult. Dacă acum în precampanie domnul Gingu procedează asa, la ce sa ne așteptăm în campanie? Poate ca va trebui sa ma întâlnesc cu alegătorii în localitățile vecine, aici nu am voie…”, spune reprezentantul PSD, Silviu Zaharia.

Intr-adevar, și noi spunem ca a cobori bannerele celorlalți competitori, chiar de două ori, nu prea e în regula. Noi îl știam pe edilul liberal un tip matur politic. Sa ne fi înșelat oare?

În orice caz gestul respectiv dincolo de faptul ca ii dăunează grav imaginii, poate arata și o panică. Din punctul nostru de vedere, un primar în funcție ar trebui sa dea aviz verbal rapid oricărui candidat la alegerile locale. Asta înseamnă democrație electorala.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *