Până la finalul lunii, Guvernul scoate la licitaţie sf şi proiect tehnic al Lotului 6 (R.Vâlcea – Tigveni) al Autostrăzii Sibiu – Piteşti

Lucian Bode, ministrul Transporturilor, a anunțat, miercuri, că Guvernul plănuiește un nou sector pentru autostrada Sibiu – Pitești. Sectorul va uni Râmnicu Vâlcea de autostradă, prin Tigveni. 

În prezent, planul autostrăzii nu include Râmnicu-Vâlcea, ci intră pe Valea Oltului dinspre Curtea de Argeş abia la Cornetu, scrie adevarul.ro.

„Toată lumea vorbeşte despre 5 sectoare. Noi, Guvernul, vorbim despre 6 sectoare în ce priveşte Piteşti – Sibiu. Este vital pentru dezvoltarea acestei zone să unim Râmnicu Vâlcea de Autostrada Sibiu – Piteşti. Am decis să construim o legătură de 23 km de la nodul de la Tigveni până la Râmnicu Vâlcea”, a declarat Lucian Bode, care a participat, alături de premierul Ludovic Orban, la semnarea contractului tronsonului 4 Drum Expres Piteşti – Craiova.

Ministrul a precizat că, până la sfârşitul lunii septembrie, va fi transmisă spre validare către Agenţia Naţională de Achiziţii Publice elaborarea studiului de fezabilitate şi a proiectului tehnic pentru secţiunea 6.

Traseul Autostrăzii Sibiu – Piteşti este în prezent compus din următoarele sectoare, care nu trec prin Râmnicu Vâlcea, Călimăneşti şi alte staţiuni de pe Valea Oltului:

Lotul 1, Sibiu – Boiţa, 13,17 km

Lotul 2, Boiţa – Cornetu, 31,33 km

Lotul 3, Cornetu – Tigveni, 37,40 km

Lotul 4, Curtea de Argeş – Tigveni, 9,86 km

Lotul 5, Piteşti – Curtea de Argeş, 30,35 km

Lotul 6 ar fi o ramură separată care ar pleca din Râmnicu Vâlcea astfel încât să conecteze oraşul la autostrada Piteşti – Sibiu prin Tigveni, aflat la 10 kilometri de Curtea de Argeş.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *