Până la finalul anului, căminul cultural din Lăpușata, recuperat după 10 de ani procese, va fi reabilitat

Nicolae Joița promite în acest an un centru cultural modern, în prezent lucrând la devizele lucrărilor necesare pentru reabilitarea acestuia.

”Așteptarea a luat sfârșit. După atâția ani în instanțe iată că avem un cămin cultural. În care vom investi pentru a-l pune la punct pentru a face un centru modern, un centru cultural așa cum trebuie. Am prevăzut și banii și după ce vom face calculele vom demara investiția”, spune primarul din Lăpușata.

Timp de 10 ani în Lăpușata a existat o mare problemă. Un cămin cultural care a stat închis închis, cu lacăt pe el şi care se degrada pe zi ce trece.  De ce?

„Istoria este veche, de dinainte de a veni eu la primărie. Ştiu însă că în 2009 au început lucrările la căminul cultural. Din fonduri guvernamentale la acea vreme. Din câte m-am interesat, valoarea lui era de 2 miliarde lei. Atât era devizul inițial.  Însă, ulterior, devizul s-a ridicat la 10 miliarde”, spunea edilul în urmă cu mai bine de un an.

În anul 2012, Joiţa a ajuns primar şi a moştenit lucrarea demarată în 2009. Primarul a găsit, spune el, facturi de 3 miliarde neplătite, iar constructorul somase instituţia să fie achitate.

„Pentru a evita un blocaj sau vreo poprire pe conturi, am făcut împrumuturi în trezorerie şi am achitat facturile găsite la primărie. Apoi, în 2013 a venit un control de la Curtea de Conturi şi după mai multe verificări aceasta a constat că trebuie returnată  de către constructor suma de 700 de milioane. S-a făcut dosar penal în urma sesizării Curţii de Conturi. Şi au fost făcute expertize.  În urma acestor expertize s-a ajuns la concluzia finală că trebuie recuperaţi de la constructor aproape 4 miliarde vechi”, spune primarul Joiţa.

De altfel firma a încasat pe perioada cat a lucrat peste 8 miliarde, asta în condiţiile în care doar mansarda a fost executată, firmă nefăcând niciun act adiţional pe timpul mandatului lui Joiţa. Lucrările se văd cu ochiul liber

„Aşadar din anul 2013 am tot stat în instanţă. Banii nici poveste, nu s-au recuperat iar comuna nu a beneficiat de un astfel de centru cultural Se vede cum arată. Instanţele? În sfârșit au dat verdictul. Ne-am recuperat căminul cultural de sub sechestru și vom căuta soluții pentru a-l reabilita. Pentru că în atâția ani starea lui de degradare a avansat”, mai adaugă Joița.

Anul trecut procesul a fost finalizat si Primăria Lăpușata și-a recuperat căminul cultural

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *