Până la finalul acestui an s-ar putea stabili firma care va administra Groapa Ecologică de Gunoi de la Roești
Până la sfârșitul anului, urmează să fie stabilită compania care va exploata Depozitul Ecologic de la Roești. Reprezentanții ADI Salubrizare au menționat faptul că CJSU a stabilit starea e urgență la nivelul județului Vâlcea pe salubrizare și se procedează la memorandumul prevăzut.
În sensul că se încearcă până la sfârșitul anului să se obțină autorizația de mediu și să fie atribuită unei firme specializată în a colecta și sorta gunoi. O firmă care să preia gunoiul din tot județul.
9 firme au venit la vizita în teren. Licitația care a fost organizată a fost contestată și oprită. În acest sens se va face o negociere directă cu o firmă care va prelua activitatea până când va fi desemnat câștigătorul definitiv în urma unei licitații.
Investiţia de la Roeşti face parte dintr-un amplu proiect derulat prin Programul Operaţional Infrastructură Mare pentru care CJ Vâlcea a obţinut o finanţare europeană de circa 30 de milioane de euro şi care urmăreşte introducerea unui sistem de management integrat al deşeurilor solide în judeţ, în concordanţă cu cerinţele de mediu impuse de Uniunea Europeană.
Scopul executiei depozitului conform pentru deseuri este acela de a asigura eliminarea in conditii de siguranta pentru mediu si sanatatea populatiei a refuzului de la statia de sortare, a produsului similar compostului obtinut din tratarea biologica a deseurilor biodegradabile si a refuzului de la tratarea mecanica.
Statia de sortare ce va avea o capacitate de 10.180/ to/an, va asigura conditiile pentru sortarea deseurilor reciclabile provenite din colectare separata si va contribui la atingerea tintelor de reciclare si a celor privind reducerea cantitatii de deseuri depozitate.
Statia de tratare mecano-biologica (TMB) va contribui la atingerea tintelor prin reducerea cantitatii de deseuri si a fractiei biodegradabile depozitata in depozitul conform. De asemenea, executia statiei TMB, va contribui la protectia mediului si imbunatatirea calitatii solului prin utilizarea produsului similar compostului ca strat de acoperire sau ca strat vegetal in spatii verzi sau pe terenuri degradate, dar si a compostului obtinut din tratarea deseurilor verzi si a biodeseurilor colectate separat ca ingrasamant natural in agricultura.