Pagube de 8,5 milioane lei, produse de inundaţii, în comuna Nicolae Bălcescu

Pagubele produse de inundaţiile din această primăvară în comuna vâlceană Nicolae Bălcescu se ridică la peste 8,5 milioane lei, potrivit unui bilanţ prezentat marţi, de primarul localităţii, Constantin Oprea.

‘Aceste pagube includ un drum judeţean care a dispărut sub ape, adică efectiv a fost erodat de râul Topolog, pe o porţiune de 1,5 km, podul care este, acum, realizat de militari, suprafeţe agricole, gospodării, case, anexe, podeţe etc. Toate acestea ridică valoarea pagubelor la 8,5 milioane lei, bani pe care nu ştiu de unde îi vom recupera. O problemă importantă, de care abia acum autorităţile în domeniu au aflat, este faptul că râul Topolog, unul dintre cei mai mari afluenţi ai Oltului, este neregularizat. Poate că vor exista proiecte de amenajare a albiei acestui râu, care, atunci când plouă abundent, iese din matcă şi produce mari daune agricole şi sociale’, a declarat pentru AGERPRES, primarul din Nicolae Bălcescu.

Comunei Nicolae Bălcescu i-a fost alocată, în ultima şedinţă a Consiliului Judeţean Vâlcea, suma de 100.000 de lei pentru plata materialelor de construcţie necesare noului pod peste râul Topolog, în locul celui distrus de viituri, în urmă cu o lună, lăsând un sat întreg izolat. Respectivul este reconstruit de armată.

În ce priveşte restul pagubelor, un drum judeţean distrus de apel, podeţe, case şi terenuri agricole, conform primarului, nu există, în prezent, fonduri pentru reconstrucţia acestora. AGERPRES

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *