Ovidiu Popa: Angajatorii care nu plătesc orele suplimentare, potrivit legii, vor suferi amenzi drastice

Angajatorii care încalcă prevederile legale referitoare la munca suplimentară vor risca amenzi mai mari decât în prezent, spune deputatul PSD, Ovidiu Popa.

„Mai precis, amenda actuală se va aplica nu doar o dată, ci pentru fiecare persoană pentru care se încalcă legislația, cum ar fi, de exemplu, atunci când nu se plătesc orele suplimentare lucrate de salariați. Este vorba de amenda aplicabilă actualmente pentru încălcarea prevederilor legale din Codul muncii referitoare la munca suplimentară, cum ar fi, de exemplu, neplata orelor suplimentare. Acum, pentru această faptă, angajatorul riscă o amendă unică între 1.500 și 3.000 de lei, însă proiectul prevede că amenda se va aplica pentru fiecare persoană pentru care inspectorii de stat identifică nereguli”, spune parlamentarul vâlcean.

Cu alte cuvinte, dacă, în prezent, un angajator încalcă prevederile referitoare la munca suplimentară în cazul a zece salariați, amenda este între 1.500 și 3.000 de lei. Dacă proiectul de lege se va aplica, în exact aceeași situație angajatorul va risca o amendă minimă totală de 15.000 de lei și una maximă totală de 30.000 de lei (adică între 1.500 și 3.000 de lei pentru fiecare dintre cele zece persoane).

Există mai multe prevederi în Codul muncii care fac referire la munca suplimentară a salariaților și a căror încălcare poate aduce amenzi angajatorilor. Astfel, angajații cu normă parțială n-au voie să presteze muncă suplimentară, de exemplu, iar orice salariat cu normă întreagă poate presta muncă suplimentară numai dacă este de acord cu solicitarea angajatorului în acest sens.

Altă prevedere este că durata maximă legală a timpului de muncă nu poate depăși 48 de ore pe săptămână, inclusiv, cu anumite excepții, orele suplimentare. Munca suplimentară trebuie compensată cu ore libere plătite în următoarele 60 de zile calendaristice, mai prevede Codul muncii, însă dacă acest lucru nu este posibil, se acordă un spor salarial de cel puțin 75% din salariul de bază.

Codul mai prevede că numai salariații care au cel puțin 18 ani pot presta muncă suplimentară.

Birou presă deputat PSD, Ovidiu Popa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *