Oteșanu: Cum este asigurată școlarizarea elevilor care fac naveta din zone roșii spre școlile din zone verzi?

S-au redeschis școlile. În condiții destul de incerte, fără a lua în considerare toate aspectele legate de pandemie, cu destul de puțini profesori vaccinați, deși mai mulți au solicitat acest lucru, fără a lua în calcul că sunt copii care locuiesc în zone roșii și vin la școli și licee aflate în zone galbene sau verzi și invers. Acesta a fost motivul pentru care m-am adresat ministrului educației.
Rămân, în continuare, adepta testării periodice gratuite, atât a elevilor cât și a cadrelor didactice.
Vă adresez întrebarea și în mod public, stimați guvernanți: Cum asigurați școlarizarea și protecția sanitară a elevilor care domiciliază în zone cu incidență COVID peste 3 la mia de locuitori care învață la unități de învățământ din alte localități, aflate în scenariul galben sau verde?
Mai ales că în județul Vâlcea avem două zone de acest gen. Atât în Bălcești, cât și în Horezu funcționează școli și licee care sunt deschise iar la aceste unități de învățământ fac naveta elevi din comunele limitrofe Făurești respectiv Tomșani, localități care sunt în zona roșie.
deputat PSD, Daniela Oteșanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *