Orlestiul va avea un sanatoriu modern și o miniclinică

Comuna Orlești a reușit în numai câțiva ani să atragă fonduri europene de peste 10 milioane de euro, fonduri care au dezvoltat și modernizat comuna plasându-se astfel printre localitățile cu toate utilitățile. În Orlești, străzile sunt asfaltate, trotuarele îngrijite, spaţiul verde curăţat, trandafiri şi copaci toaletaţi.

Asta arată că, de departe, comuna Orlești este una bine administrată, dovada fiind felul cum arată instituțiile, infrastructura rutieră, educațională, socială și medicală.  Susținerea unor proiecte de dezvoltare concrete reprezintă ceea ce vedem astăzi în Orlești. Faptul există o zonă industrială şi se amenajează inclusiv o zonă agro-turistică, la Lacul lui Orlea, asta în afara turismului viticol, vector economic al zonei, constituie un plus pentru comunitate și nu numai. Autorităţile locale din Orlești au înţeles importanţa fondurilor europene şi au realizat proiecte prin care au reuşit să le atragă. Ultimul proiect cu finanțare europenă îl reprezintă construcția unui cămin de bătrâni, iar decizia acestei investiții a venit în urma numărului mare de vârstnici care au nevoie de un asemenea adăpost și de îngrijire medicale tot mai mare, de la an la an.

Sanatoriul este amplasat la frontiera viilor, într-o zonă foarte liniștită, ferită de zgomotul si poluarea citadină, dispunand de 1000 mp utili, o curte desfăşurată pe 1000 mp amenajată peisagistic cu terasă tip restaurant, terasa deschisă cu sezlonguri si canapele, foisoare de lemn, mese si scaune, pavilion, săli de tratament, club, unde să fie oferită independenţa, sănătate şi siguranţa fiecărui rezident şi totodată un mod de viata care sa ii fereasca de grijile specifice vârstei.

Sanatoriul din Orleşti va fi locul unde bătrânii primesc îngrijire şi se bucură de confortul dorit. Unde se va asigura îngrijirea persoanelor vârstnice sau în incapacitatea de a se îngriji singure şi se oferă supraveghere continuă şi asistenţă medicală specializată.

Totodată, alte proiecte care sunt în curs de implementare reprezintă reabilitarea și modernizarea căminului cultural și un nou dispensar medical, de fapt o mini-clinică, în cadrul căruia să funcționeze mai multe cabinete medicale de diferite specialități.

 

C.P.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *