Orleşti, o nouă comună care dezvoltă un parc industrial în judeţ

În judeţul Vâlcea avem, în realitate, 12 oraşe, pentru că nimeni nu poate contesta că una din cele mai frumoase localităţi rurale este Orleştiul.

De fapt, oraşul care pune frontiera viţei nobile, oraşul care a devenit cel mai frumos acoperiş din Lunca Oltului, oraşul domnesc al lui Mircea Voievod are toate ingredientele pentru a fi etalonul dezvoltării.

Este aşezat ca un tiv de-a lungul dealurilor cu crame, la margine de goruniş, într-o mare de viţă-de-vie, acolo unde neamurile boiereşti ale Valahiei puneau bazele statului român. Acesta este Orleştiul. Un orăşel cu parcuri, cu străzi asfaltate, trotuare şi felinare, cu case mari, cu grădini care mai de care mai luxuriante, cu un bulevard care punctează specificul zonei. Acesta este Orleştiul, repet.

Orleştiul are şi o zonă industrială în plină dezvoltare, care include industria petrolieră, piscicultura, o fabrică de ambalaje, reparaţii auto, viticultură. Astfel, în Orleşti, există o zonă industrială unde lucrează peste 150 de salariaţi.

„Investiţiile cresc şi asta nu are cum să nu fie un motiv pentru a considera că Orleştiul are perspective de dezvoltare. Ne dorim o şi mai mare pondere a investiţiilor private, mai ales că aici se beneficiază de toate utilităţile – apă, canale, gaze naturale. Da, vom avea şi producţie de somon aici, ca noutate”, spune Constantin Cîrstina, primarul din Orleşti.

Pe viitor, după terminarea și a altor investiții care țin de infrastructura tarlalelor și a capetelor de ulițe, la o asemenea comună este de preferat, spune primarul Constantin Cîrstina, o amenajare peisagistică, cu trotuare, cu lampadare, mobilier stradal și sisteme de colectare și dirijare a apelor pluviale în toată comuna.

”Pentru anul în curs, avem câteva proiecte pe care le vom depune la Ministerul Dezvoltării şi prin care dorim extinderea sistemului de iluminat modern, cu leduri, în toate satele, și alimentarea cu apă, canalizare și stație de epurare în satele Scăioși și Aurești. De asemenea, intenționăm modernizarea sediului primăriei și a școlii gimnaziale cu centrale termice”, spune edilul din Orlești.

AP

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *