Orleştiul este regatul nobil unde se ascultă cântecul viţei nobile…
Este acolo, pe culmea dealului de vest, marginea din rai, o cărare pe care regii au mers prima dată. Acesta este Orleştiul.
Când treci de Ioneşti, de vii dinspre Olt, dacă urci dinspre oraşul Grandiflorei, ai să întâlneşti primul ducat al României, primul mare dominion al Valahiei, un principat al viei nobile, care urcă dinspre marginea curcubeului pe care îl lasă alb, în urmă, salcâmii, spre Caraimanul de Vâlcea.
Aici, Mircea cel Bătrân s-a aşezat, a privit zăvoiul Oltului, a auzit zumzetul codrului şi a pus temelia celei mai frumoase localităţi de pe dealul vestic al râului Alutus.
La Orleşti, privighetoarea cântă prima în martie, zănatecă, la Orleşti, mohorul se furişează vara spre pădurile de stejar, să nu-i taie coasa moţul zbanghiu. La Orleşti, via cântă. Da, aşa e. Se spune că, nici în altă parte şi nici în altă lume cunoscută de noi, nu se mai aude cântecul viţei nobile de Orleşti. Aşa cum marinarii aud sirenele pe mările lumii, aici, podgorenii aud versul de mierlă sau cântul de noapte al viei. Via dată în pârg…
Orleştiul este un basm, este unică în lumea noastră modernă această frumoasă comună, orăşel de margini de galaxie românească, primul trubadur al Oltului.
Am iubit Orleştiul pentru casele lui înalte, cu var alb care miroase a Paşte şi Crăciun, pentru cireşii lui de mai, pentru fetele frumoase ca prinţesele din apus, pentru tinerii ca Greucenii din basmele românilor. Pentru bunicile noastre minuni la poartă, pentru cocoşul pintenat care-şi supraveghează atent şi pedant haremul.
Este Orleştiul lui Mircea Vodă. Este, aşadar, un Orleşti regal, unde, pe dealuri, cântă viile, cântă doine, balade, cântă iubiri nespuse şi neştiute, mângâieri de miez de noapte, săruturi furate, plânsete de domniţe uitate.
Via nobilă a Orleştiului are mii, zeci de mii de poveşti, are manuscrise mai mari decât Biblia străbună, are muzici şi dansuri mai multe decât opera vieneză, are poezii mai multe decât au scris romanticii francezi. Via de Orleşti are istoria fascinantă a României, care începe cu Mircea cel Mare şi se termină sus, printre astre.
Acesta este Orleştiul de azi. Un mic orăşel cu bulevard nobil, cu vie nobilă, cu oameni nobili. O comună dezvoltată, unde investiţiile private cresc an de an, unde cramele sunt răcoroase, unde viitorul îşi respectă trecutul.
Orleştiul a primit titlul de cavaler într-un mai, pe la 1388, de la un rege, cel mai mare domnitor valah, Mircea cel Bătrân, cel care l-a pus pe fugă pe sultanul Baiazid Fulgerul.
De vrei să ştii Orleştiul, simte-i vinul, iubeşte-i nobleţea şi atunci vei auzi cântul de seară al viţei nobile…
Mihai IONESCU
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link www.ramnicuvalceaweek.ro către pagina acestui articol.
