Orice atac asupra pădurarilor va fi aspru sancționat, spune senatorul Claudia Banu

Întâlnirea de ieri după-amiază cu câțiva lucrători din domeniul silvic, din Județul Vâlcea, a fost una extrem de interesantă și a evidențiat multe din problemele cu care aceștia se confruntă, dar și cerințe mai vechi. O solicitare importantă și-a găsit rezolvarea, zilele acestea. Parlamentul a aprobat în luna decembrie a anului trecut, proiectul de lege, care modifică articolul 257 alin. (4) din Legea 286/2009 privind Codul penal, iar din data de 9 ianuarie, a intrat în vigoare Legea nr. 8/2022, care prevede o protecție sporită pentru brigadieri, pădurari, subingineri, ingineri și tehnicieni silvici. O astfel de modificare a legii era mai mult decât necesară, în opinia tuturor celor prezenți la discuție, dat fiind faptul că, în ultimii ani, s-a constatat o creștere considerabilă a agresiunilor împotriva lor. Iată câteva din atacurile asupra pădurarilor, care vor fi aspru pedepsite: – amenințarea săvârşită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă, lovirea sau alte violenţe, vătămarea corporală, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte, ori omorul săvârşite împotriva unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuții; – săvârșirea unei infracţiuni împotriva unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat ori asupra bunurilor acestuia, în scop de intimidare sau de răzbunare, în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu; – faptele comise în condiţiile alin. (2), dacă privesc un membru de familie al funcționarului public. În calitatea mea de senator al României, voi susține ori de câte ori va fi nevoie, proiecte care să ducă la îmbunătățirea calității vieții oamenilor, să-i protejeze și care, să ne asigure, fiecăruia dintre noi, demnitatea și onoarea profesiei. Ca să putem apăra pădurile și să le lăsăm moștenire generațiilor viitoare, este nevoie ca #LEGEA să-i protejeze pe toți cei care apără patrimoniul silvic național.

Senator,

Claudia Mihaela Banu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *