Oraşul de sub Râmnicu Vâlcea, cel mai mare din Dacia Romană
Puţină lume ştie că Râmnicu Vâlcea a fost unul din cele mai mari oraşe de la începutul primului mileniu, de după Christos.
Despre ce este vorba? În niciun caz despre oraşul de azi, care se zbate în căutarea unei identităţi, după ce a fost răscolit şi distrus de regimul comunist, atât din punct de vedere arhitectonic, cât şi pe fond.
Este vorba de Buridava romană, un port uriaş pe râul Alutus (Olt), oraş metropolă, aflat, în prezent, sub pământ, în cartierul Stolniceni din Râmnic, cu prelungire spre Ocnele Mari.
Vorbim de un oraş cu aproape 10.000 de locuitori (respectând proporţiile, cam 1.000. 000 în zilele noastre). Acest oraş avea în port nu mai puţin de 10 dane, adică zone unde se încărca sarea, spaţii de depozitare, un centru de comandă, fortificaţii. Era un oraş care avea şi un guvernator, clădiri militare, fortificaţii şi un amfiteatru, care, azi, se întinde în curţile a nu mai puţin de 10 case. Există date despre existenţa unei fortificaţii şi a unor clădiri militare chiar în zona Troianu, săpături la întâmplare, în anii ’70, găsind ziduri groase. Pe strada Cetăţii sunt urme ale acestor ziduri antice.
Sarea era cel mai de preţ produs al Imperiului Roman (salariul fiind o parte din solda la romani), aceasta era încărcată pe ambarcaţiuni uşoare, transportată pe Istru (Dunăre) şi, de aici, în tot imperiul. Această cetate era legată direct de vechea Buridavă dacică, de fapt capitala dacilor buri, despre care se ştie că nu erau tocmai loiali conducerii de la Sarmisegetuza, dacii buri având afaceri cu Roma încă de dinainte de anii 100. De aceea, în timpul războaielor daco-romane, cetatea Buridava nu a suferit, nu există urme de asediu, dacii buri neparticipând la război.
Urme în Ocnele Mari există în zona de jos, acolo unde locuiau minerii, care, în urma unei revolte ce s-a transformat într-un veritabil război, au rămas fără case, acestea fiind mistuite într-un incendiu uriaş.
Revenim la Buridava romană… Din păcate, prea puţin de vorbeşte despre această cetate, care era cea mai mare la acea oră din Dacia Felix, mai mare decât oraşele aurifere din Transilvania. Da, mai mică decât Ulpia, dar, împreună cu Buridava de la Ocnele Mari, forma prima conurbaţie a antichităţii…
Buridava deci avea port la Olt, atât comercial, cât şi militar, terme romane, un castru imens, un amfiteatru, sute de locuinţe, clădiri administrative. Azi se pot vedea doar zidul termelor şi o parte din amfiteatru. Restul se presupune a fi exact sub tot cartierul Stolniceni. Buridava devine oraş după anul 103, ajungând, în doar 100 de ani, la o populaţie care depăşeşte, de exemplu, populaţia pe care o avea Râmnicul de la 1900.
Partea proastă este că ruinele au început să se degradeze, situl a devenit islaz comunal, piatra romană dispare, fiind folosită de localnici la case, coteţe sau grajduri. Ce înseamnă asta? Lipsă de respect faţă de unul din cele mai vechi oraşe ale antichităţii…
AP
Autor:Admin.?.La care oraș vă referiți cînd spuneți că a fost răscolit și distrus de comuniști?La orașul de pe vremea romanilor sau la orașul făcut praf de politica de după 1989 ?
cata dreptate,nu pietrele ROMANE sunt folosite la cotete si….. ci pietrele DACICE ca EI au construit aceste orase
nu santem o natie de urmasi ai romei nu santem o fosta provincie romana ca alte natii noi santem poporul din care sau desprins romani incetati cu toate minciunile incetati o data cu prostia asta
INSTRUITI, nu va enervati ! O D din Comanesti-Bacau, fan CFR din 1956.
Exact
Aveți dreptate!luc
Nu stiu de ce nu ma mira aceasta lipsa de respect, contemporana, fata de inaintasi si fata de cultura lor. Cultura ce, ar aduce multe beneficii in evolutia noastra ulterioara. Pornesc de la cel mai banal exemplu: distrugerea C.A.P.-urilor si I.A.S.-urilor, a caror logistica, folosita eficient si cu o mai buna organizare, ar fi dus la o agricultura ce ne-ar fi permis sa fim cu mult mai competitivi, si mult mai bucurosi de calitatea produselor si a preturilor sensibil scazute, nefiind nevoiti sa importam ce ne baga altii pe gat…la preturi prohibitive. Cred ca, pana la urma, si felul in care se haneste un popor e o componenta a culturii acestuia. Nemaiinvocand si alte laturi precum sistemul de invatamant, disciplina in arhitectura,etc.
Nici după 30 de ani nu ați înțeles că regimul politic s-a schimbat în România, că toate structurile economice specifice socialismului sunt incompatibile cu economia de piață ? Cine îi împiedică pe fermieri/țărani să se asocieze și să exploateze în comun pamântul ?
Multe afirmatii „curajoase” si putin confuze in articol. Ce inseamna de ex, „un oras cu 10 000 de locuitori, cam 1000 000 in zilele noastre?” Populatia ar fi trebuit sa ajunga la suma asta daca orasul ar fi ramas in picioare sau ca populatia ar suferi de inflatie iar numarul s-ar „devaloriza” odata cu trecerea timpului. Altceva…in urma carei dovezi indubitabile Buridava a fost rebela Sarmisegetusei, dacii buri fiind cei care au refuzat sa lupte contra romanilor? Zidurile intacte au marturisit acest”adevar istoric”? Hmmm…Din cate am auzit si eu, situl de la Ocnele Mari n-a fost niciodata explorat suficient, nu s-a sapat nici pana la „acoperisul” locuintelor existente, daramite sa se ajunga la studierea zidurilor… Ce sa mai vorbim de situl de care vorbiti…sau chiar de Sarmisegetusa… Nici in prezent nimeni nu vrea sa fie descoperita cu adevarat „mostenirea dacica” – ar fi prea multe dovezi socante ca sa intoarca in mormant „istorici” cu patalama care au masluit istoria acestui popor si nu numai…
corect 🙂
Asa e!, Cine nu doreste , sau nu ne lasa sa se afle adevarul despre istoria noastra!,
Sa nu mai vorbim de raul Olt care ar fi avut port…Pai oltul era un raulet cu apa pana la genunchi inainte sa se construiasca baraje si hidrocentrale…cu ce navigau??? Fake news
M-am născut pe malul sting al Oltului . INAINTE DE CONSTRUCTIA LACURILOR DE ACUMULARE OLTUL AVEA IN ZONA CASTRULUI ROMAN DE LA BURIDABA O ADINCIME MEDIE DE 3-4 METRI , SI O LATIME DE 15 – 25 DE METRI
V-aţi gândit la utizarea… plutelor construite din buşteni, utilizate ca mijloc de transport al sării pe Olt, de la Buridava la Dunăre?!… Sau nu credeţi că daci ar fi cunoscut plutele?
Nu prea şti despre ce e vorba. Lasă-te păgubaş,nu e de tine istoria
Stii tu ca era pina la genunchi acum 2000 de ani?
Cine nu are un dram de minte bate campii cu tampenii.
Cândva lucram la Ocnele Mari
,Dl,Berciu a cercetat mai sus între Ocnele Mari și Ocniță,partea stingă,pe munte,apoi dispariția dansului a determinat oprirea lucrărilor,cercetarea dansului,existenta unui kogaion în fel de rege local etc.d a dat uitării
Pe mine mu m,a oprit nimeni să cercetez,să lucrez,mai ales fără bani.Dam vină pe societate,dar pe oameni nu?Pe incultură de azi,prostituție,homosexualitate lezbianism ,pe astea le consideram progrese?Au iesit mulți paduchi deasupra și sufizanti.Ne,au omorât specislistii!Ce nu s,a dărâmat înainte de 89,s,a daramat acum.
Cel care a lucrat efectiv era profesorul Bichir. Dn. Baciu venea destul de rar.
luati masuri de urgenta! Pe cand altii fac tot posibilul sa valorizeze orice piatra ce tine de istorie, la noi se folosesc la citete. Trezirea!
Ar fi timpul sa ne invatam copiii adevarata istorie, din pacata majoritatea părintilor nu stiu nici eu istoria acestui neam , cândva măret.
Viitorul nostru poate fi imbunatatit daca ne acceptăm istoria cu bune si rele, fiecare mama si fiecare tata ar trebui sa învete ceva din asta
Fotografia este reală ?
Nu am fost niciodată acolo,dar dacă este,
cea ce nu cred înseamnă mult pt.noi românii.
Fotografia este a complexului de temple de la Karnak in Egipt. Pentru o foto cu Buridava puteti cauta pe Google. Cine a scris articolul exagereaza dar tendinta este cat se poate de actuala in pseudo-istoriografia de astazi. Cine nu poate publica o lucrare scrie un articol pe un site… Castrul de la Buridava este roman – face parte din seria de castre de pe Olt (la 30 km aproximativ la nord este cel de la Arutela) – se incadreaza in politica militara romana de a construi castre la distanta de o zi de mars. Dacii nu construiau castre, ci fortificatii cu palisada (trunchiuri de lemn infipte in pamant). Cum lemnul nu se pastreaza mii de ani decat in conditii speciale…
Din pacate Sarmizegetusa este o maxima facatura. S-au adus pietre din zidul cetatii pentru a se creea un zid de incinta pentru sanctuare (cozile de randunica se vad in piatra folosita). Drumul care duce la cetate este pavat cu piatra taiata la circular (se vad urmele la o analiza atenta). Piatra nu are urme de roti de car si nici de folosire deci este un fals. Intr-un colt al poienitei unde se afla sanctuarele sunt depozitate unele peste altele diverse prefabricate de beton armat care nu au mai fost depuse in sit – asta arata cat de istorica este reconstructia site-ului.
Parerea mea este sa va folositi logica si bunul simt si nu ideile preconcepute si „patriotismul”. In cercetarea istoriei detasarea de subiectul cercetarii se impune altfel vei ajunge sa modifici si sa falsifici dovezile ca sa obtii rezultatele pe care le vrei. Istoria nu este spectaculoasa – ea este pur si simplu. Buridava nu putea fi un port urias pentru ca Oltul nu este un fluviu ci este un rau – cine a fost cu trenul la Turnu Rosu si a vazut Oltul acolo are o idee. Pentru a face un rau navigabil (pentru ambarcatiuni standard) sunt necesare lucrari enorme. Cel mai probabil era folosit de plutasii care coborau pe Olt pentru transportul sarii. Port militar… Ar fi interesant de explicat ce nave militare circulau pe Olt in periada. Romanii aveau galere, quinquireme si hexareme – nici una nu are fund plat…
Am vazut afirmatii ca trecutul va este interzis sau ca se refuza cutare sau cutare teorie „eroica”. Va invit sa va inscrieti la Facultatea de Istorie cea mai apropiata de dumneavoastra si sa incepeti sa studiati. Discutam dupa ce terminati facultatea. Nu este distractiv, nu este deloc usor, si veti intelege mai bine de ce profesorul din primul an ne-a spus in prima ora de curs „Domnilor, veti incepe prin a uita tot ce ati invatat pana acum la scoala…”.
Treziţi-vă români ! Nu mai protestaţi cu aproape un milion de oameni care nici nu au ştiut pentru ce protestează. Suntem cu toţii părtaşi la incultura care s-a aşternut în ţara noastră. Nu am făcut mai nimic pentru a ne prezenta ţara mai bine şi mai valoros lumii întregi şi pentru a ne cunoaşte cu adevărat istoria.. Ungurii au ştiut să-şi prezinte ţara oriunde s-au aflat şi acum doresc să ne ia Transilvania şi o vor lua în 10-15 ani dacă vom continua aşa. Am fost prof. de matematică 3 ani în Maroc şi am locuit într-o vilă în oraşul Beni – Mellal cu un prof. de aceeaşi specialitate, dar ungur de pe lângă Oradea, şi acesta a fost vizitat de un alt ungur din SUA cam o săptămână, nefiind rude. Câţi români ar fi făcut acelaşi lucru pentru prietenii lor ? Românii nu se respectă nici pe ei înşişi dar pe alţii şi mai ales cultura acestui popor. Să dea Dumnezeu să ne trezim ! că altfel în câteva secole vom pieri ca naţie
Din pacate nu vrem sa ne recunoastem trecutul..sau cel putin ori ne este frica ori nu suntem lasati. Toate descoperirile din Romania nu nu mai din Valcea indica faptul ca noi suntem cei mai vechi pe aceste tinuturi…si asta se stie foarte bine in strainatate..dar nu avem curajul sa iesim in fata. Pacat. Urmaresc documentare de genul dar nimeni nu face referire la poporul dac..si la ce descoperiri importante sunt pe aceste meleaguri romanesti.
O PREZENTARE FRUMOASA!!! VA FELICIT DE ASEMENEA PE TOTI CEI CARE ATI COMENTAT CU MULT CURAJ SI CHIAR COMPETENTA !! SI EU MA STRADUIESC SA REINVII ADEVARUL DESPRE IDENTITATEA NOASTRA … EXTREM DE GRAV BATJOCORITA SI FURATA !!!! AZI CHIAR SE POARTA IDENTITATILE FALSE !!! CHIAR AM FACUT SI UN FILM CE POATE FI VAZUT PE YOUTUBE DESPRE ZAMOLXES ETC…
Comunistii nu au distrus, ci au creat si construit ! Voi, ce alimentati mass-media cu astfel de consideratii, sunteti niste cacati !
Cum spuneam…de la Rimini la Riminicu Valcea!
Se vede ca nu cunoști Raul Olt aproape deloc.
Ca om care am trăit bune și rele pe malul Oltului fff mulți ani te informez spre știința ta ca pana la amenajarea acestuia cu lacuri hidroenergetice rudarii din zona Izbiceni cărau busteni pe și cu ajutorul apei Oltului, din zona Oltului Mijlociu(R. Vâlcea) în așezările fără păduri pana la Izlaz. Erau niște plute ca ale plutasilor de pe Bistrița botezate de olteni cu numele de,, saluri”
Cine credeti ca nu ne lasa sa aflam adevarul sant javrele de straini care sau infiltrat pe tot parcursul anilor si siau schimbat mumele an mume Romanesti ca sa manipuleze istoria precum si acum avem an parlament si an fruntea conducerii si voi toti va antrebati cum este posibil asa ceva????
Trzitivati daca santeti antradevar Romani si alegeti un Roman ne corcit si cu inima ptr tara asta.
Un unchi al meu a fost plutas pe Olt In orasul Calimanesti ,in dreptul barajului hidro,exact linga gara Jiblea-Calimanesti era un complex ptr. prelucrare a lemnului adus de plutasi pe Olt din zona muntilor.
Dacă tot te declari român patriot, nu ar fi mai bine să înveți să scrii corect în limba poporului pe care zici că-l iubești ?