Oraşul Brezoi va avea agent termic centralizat folosind apă geotermală

Oraşul Brezoi ar urma să fie al doilea din Vâlcea care se va încălzi cu apă geotermală, după cum a declarat primarul Robert Schell.

„Vom face foraje să vedem la ce adâncime se află punga de apă. Aceasta ar putea fi la o adâncime rezonabilă care să ne permită să o folosim pe viitor ca agent termic. Cu această ocazie se va schimba complet estetica blocurilor, vom trece pe încăzire centralizată şi nu vom mai avea acele sobe care se văd destul de neplăcut la noi în oraş. Da, suntem oraş turistic şi primăria a investit şi investeşte masiv în schimbare cu totul a oraşului, pentru a ne adapta unei alte tipologii de oraş. De la oraşul industrial al anilor 70-80, la o capitală turistică a nordului de judeţ”, spune Robert Schell.

Forajele se vor face în acest an şi ulterior acestei etape va începe exploatarea apei termale de sub oraş. Brezoi va deveni astfel după Călimăneşti, al doilea în care, locuitorii vor avea în calorifer, apă caldă naturală.

Brezoiul în acest an va continua proiectul de modernizare al oraşului, urmând ca strada de patrimoniu Lotru să devină una din atracţiile turistice, care împreună cu parcul, falezele râului Lotru să propună un circuit pentru cei care vor veni aici.

Primarul Schell spune că a discutat şi cu actuala conducere a Hidrocontrucţia (fost TCH) pentru salubrizarea zonei Gura Lotrului, în sensul desfiinţării halelor industriale care nu mai sunt de dorit chiar în zona de intrarea a Ţării Lotrului.

De altfel în ultimii 10 ani, oraşul Brezoi a depus eforturi investiţionale uriaşe pentru a trece la o altă etapă, de la vechiul şi urâtul oraş industrial al anilor 70-80, la un modern şi cochet oraş turistic, capitală regională a turismului montan din Ţara Lotrului.

AP

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *