Orașul Bălcești devine vectorul economic din sudul Vâlcii: 44 de milioane de euro fonduri europene atrase de administrația Aleca

Modelul administrației Aleca a schimbat cu mult infrastructura orașului Bălcești, prin atragerea de fonduri europene, iar acum 8 proiecte sunt in curs de implementare, proiecte care privesc reabilitarea centrului istoric și a tuturor străzilor din zona centrală. extinderea gazelor în toate satele componente, o rețea de 52 de km, piața agro-alimentară, Casa de Cultură, corpul 2 al liceului, 16 km de drumuri de interes local, cu trotuare, canalizare pluvială, rigole carosate, acces la proprietăți, spații verzi etc.
Nu în ultimul rând, reabilitarea și modernizarea spitalului, proiect pentru care s-a luptat ani în șir pentru a-l putea redeschide.
În anul 2025 urmează să fie amenajat un parc fotovoltaic de 3,5 hectare dar și o bază de agrement cu fonduri europene.
Investițiile administrației Aleca se concentrează fix pentru a realiza o îmbunătățire a călității vieții, o modernizare completă a acestui oraș, care a devenit unul extrem de viu, de dinamic. Un oraș modern aici în partea de sud vest a județului.
”Lucrăm la extinderea rețelelor de gaze în tot orașul, vom semna un contract de modernizare a școlii I-IV, fostă creșă, de lângă grădinița cu program prelungit. Semnăm un contract la Parohia Gorunești din satul Popești pentru reabilitare, restaurare și dotare. Dar cel mai important aspect este că am reușit să înființăm Serviciul Public de Transport în comun din Bălcești. Vom primi trei autobuze și un microbuz cu care vom asugura transportul în tot orașul și satele componente”, susține primarul Constantin Aleca.
Prin investiții ample în infrastructură și urbanism, primarul Aleca Constantin a transformat aspectul și funcționalitatea orașului. 𝐌𝐨𝐝𝐞𝐫𝐧𝐢𝐳𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐬̦𝐢 𝐞𝐱𝐭𝐢𝐧𝐝𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐬̦𝐜𝐨𝐥𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐬̦𝐢 𝐚 𝐬𝐚̆𝐥𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐝𝐞 𝐬𝐩𝐨𝐫𝐭, 𝐚𝐬𝐟𝐚𝐥𝐭𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐬𝐭𝐫𝐚̆𝐳𝐢𝐥𝐨𝐫, 𝐜𝐨𝐧𝐬𝐭𝐫𝐮𝐢𝐫𝐞𝐚 𝐝𝐞 𝐭𝐫𝐨𝐭𝐮𝐚𝐫𝐞 𝐬̦𝐢 𝐫𝐞𝐚𝐛𝐢𝐥𝐢𝐭𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐭𝐞𝐫𝐞𝐧𝐮𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐝𝐞 𝐬𝐩𝐨𝐫𝐭 sunt doar câteva exemple care demonstrează angajamentul său față de educație și sănătatea comunității, precum și preocuparea pentru un mediu urban mai sigur și mai accesibil.