Orașul Bălcești are din luna iulie o nouă creșă
La finele lunii iulie a fost inaugurată oficial noua creșă din orașul Bălcești în prezența ministrului Cseke Attila, deputatului Cristian Buican, edililor din Măciuca, Făurești, Sutești, cadre didactice și elevi de la Liceul Tehnologic “ Petrache Poenaru”.
”Creșa va oferi condiții moderne de îngrijire și educație timpurie pentru 40-50 de copii, contribuind la extinderea infrastructurii destinate învățământului ante-preșcolar. Posibil sa fie operațională din noiembrie-decembrie a acestui an după luarea autorizației de funcționare. Așteptăm cererile părinților interesați, atât din Bălcești, cât și din localitățile învecinate în limita locurilor disponibile”, a precizat primarul Costantin Aleca.
Edilul mai spune că așteaptă cereri din partea tinerilor între 18 și 35 de ani pentru apartamentele recent realizate:
”Tinerii între 18-35 de ani pot depune cereri la primăria orașului Bălcești pentru închiriere apartamente construite prin PNRR. Cererea precum și actele necesare pentru depunerea dosarului de închiriere se află pe site-ul primăriei. Urmăriți regulamentul aprobat de Consiliu Local Balcesti în acest sens! Se pot depune cereri și pentru închiriere apartamente specialiști în sănătate și învățământ”, a mai adăugat Constantin Aleca.
