Orașul Bălcești a atras 8 milioane de euro și vrea să atragă peste 20 milioane în următorii ani
Sat, comună, târg, oraș, din nou comună și în cele din urmă oraș, Bălceștiul capitala Otetelișenilor este de câțiva ani vectorul dezvoltării din această parte de județ.
Un oraș plin de istorie, centru cultural acum 100 de ani, locul unde Tudor Vladimirescu se retrăgea cu plăcere la inceput de secol XIX, orașul care l-a dat lumii pe Petrache Poenaru, loc unde a fost ridicat primul spital din Vâlcea, Bălceștiul încearcă să devină un pol regional al acestei părți de Vâlcea.
De altfel de succesul economic al Bălceștiului depinde o populație de peste 30.000 de vâlceni, grupată în cele 10 localități care compun zona, aici, unde Oltețul trece dinspre Vâlcea spre Olt.
”Știm care este importanța noastră în zonă. Faptul că ne aflăm aproape de Craiova, la intersecția a mai multor drumuri, cu o resursă agro-industrială, cu o forță de muncă destul de mare în comunele vecine, ne obligă la investiții publice uriașe, pentru a deveni atractivi economic. Nu ascund că proiectele la care lucrăm și pe care le depunem, însumează în valori, sume de peste 20 de milioane de euro”, spune primarul Constantin Aleca.
Oricum în ultimii 4 ani, în Bălcești au intrat 8 milioane de euro, majoritatea fonduri europene. Fonduri prin care s-au reabilitat 12 km de drumuri, trotuare, rigole carosate, școli. Asta însemnând 5 milioane de euro. Iar un alt milion de euro a fost investit în modernizarea drumurilor de tarla.
Și prin fonduri guvernamentale au fost atrase 300.00 de euro și 1 milion pe situații de urgență. Peste 37.000 de euro au însemnat granturi norvegiene, investite în Liceul Petrache Poenaru.
Pentru următorii ani, doar 6 milioane de euro se vor investi în reabilitarea și amenajarea reînființatului spital Bălcești, clădire de patrimoniu care trebuie dotată, renovată, modernizată. În casa de cultură vor intra alte 2 milioane de euro.
Aleca pregătește un amplu proiect pentru reabilitarea centrului istoric și a tuturor străzilor din zona centrală, extinderea gazelor în toate satele componente, o rețea de 52 de km, piața agro-alimentară, corpul 2 al liceului
Toate aceste proiecte sunt menite a face din Bălcești un modern centru urban și cu premise clare pentru cei care doresc să dezvolte aici afaceri.
Orașul Bălcești, care era în urmă cu câţiva ani, definit polul sărăciei în judeţul Vâlcea, se află astfel în plin proces de modernizare. Oraşul şi-a schimbat faţa şi merge atât pe investiţii în economie, infrastructură cât şi patrimoniu.
Bălceștiul este vechiul târgușor de odinioară, micul orășel de astăzi, care mai păstrează un strop din parfumul așezării târgoveților vremurilor. Micuțul centru încă mai are vechile case cu arhitectura vremii, șarmul aristrocratic, conacul boierilor Otetelișeni, urmele lui Petrache Poenaru, iar prin sate sunt locuri unde timpul pare ca s-a oprit în loc, menţinând parfumul aristocraţiei de final de veac al XIX-lea.