Ocnele Mari – Oraşul în care trăieşte bine, chiar Nicolae Ceauşescu!

Păcat. Unul din orașele cu un patrimoniu cât o Românie, fostă primă capitală a statului dac, oraș în care, spun istoricii, s-ar fi născut însuşi regele Burebista, centrul dacilor buri, cei mai nobili dintre strămoşii noştri, da, acest oraş care are poveste, are relief, are istorie, are orice, numai viitor nu, acest oraş trăieşte în trecut.

Este oraşul unde spiritul lui Nicolae Ceuaşescu este viu, zâmbeşte la fiecare colţ de stradă. Acest oraş este o frescă a anilor 80, oraş în care nu prea merită să trăieşti, printre câini maidanezi şi blocuri fără canalizare. Un oraş în care primăria se ocupă doar cu măturatul  celor 4 străzi sau, există zvonuri, cu propuneri indecente, unor salariate. Spun soţii…nu noi.

În fine nu asta e treaba noastră, să-l judecăm pe edilul în funcţie, ales ca o mare speranţă acum vreun an, e bărbat doar şi este strict viaţa lui privată. Noi vom judeca un oraş, doar prin  prisma cuvântului “oraş”, care este o augmentaţie prea mare pentru acest amărât de cătunaş cu 3 blocuri, vecinul de la vest de Râmnic.

Revista noastra a încercat în repetate rânduri să scoată în evidentă tot ce este frumos în această mică localitate, oraşul bisericilor, al ceramicii vechi dacice, al Buridavei, al evantaiului, al trovanţilor şi al lacurilor care încojoară micul târg străvechi al Vâlcii… dar vorbe în vânt.

Oraşul se cufundă în comunismul uitat de timp, cu două ştranduri unde se pot filma oricând Amintiri din Epoca de Aur sau Cântarea României, cu barăcile stupide ale lumpen -proletariatului modern, cu străzi desfundate, cu noroi şi praf după caz şi anotimp. Oraşul este o combinaţie de sat vechi incaş, un amestec de Scorniceşti, o bază de tratament de tip Amara şi un adăpost de câini în aer liber. Pentru că, în afara de câinii spânzuraţi prin păduri, avem patrupede de toate mărimile care se zbenguie, latră şi atacă orice turist sau localnic, care ar îndrăzni să se aventureze după ora 21 prin centrul oraşului. Să fie anunţaţi Encenii şi Niculinele Stoican din timp să-şi facă anti-rabicul…

Un oraş închis, mort, fără investiţii, deşi paradoxal, se află în buza Râmnicului, unde oamenii dau din umeri dezamăgiţi de viaţa de zi cu zi.

“Da, şi cu ce ne încălzeşte că am avea cu ce…În afară de măturatul străzilor, nu mişcă nimic primăria. Ba, pardon, au creat locuri de muncă pentru ei, acolo, că are mai mulţi angajaţi decât la Râmnic”, spune Daniela C, din Ocnele Mari.

“Să ia domne, câinii acasă la el, primarul ăsta nou. Că la noi la poartă a cerut voturi acum un an. Şi l-am crezut, că l-am votat cu toată familia mea, deşi noi eram cu Iordache. Prost am fost, acum tragem, dar nu mai e mult până în 2020”, spune Tudor Niţă.

Trotuare nu prea există prin acest oraş iar o aventură la scaldă aici, este o provocare. Ştrandurile sunt relicve, aşa cum am spus, de pe vremea lui Nicoale Ceuşescu, iar străzile care duc la Slătioare, Ţeica, etc, au scăpat cu asfaltul pus acum un 2 ani.

Primăria dă vina pe criteriile politice, că “de aia nu se face nimic”. Că primarul nu e din acelaşi partid cu guvernul.

Eronat, chiar Consiliul Judeţean a militat recent ca Ocnele Mari să intre în Master Planul Naţional de Turism, pentru a redeveni staţiune. Dar, criteriile sunt foarte drastice, iar eforturile Judeţului nu pot suplini lipsa de inspiraţie a administraţiei locale.

Felicitări totuşi investitorilor în turism care au încercat să amenajeze pensiuni şi ştranduri private, precum şi celor de la Exploatarea Minieră pentru parcul salin, în rest, la un după alegeri, Ocnele Mari nu numai că stagnează, dar regresează uşor spre Epoca de Aur, înviind spiritul lui Nicolae Ceuşescu. Poate o vom vedea pe Elena la ştrandul din Ocniţa, nu-i aşa că sunt şanse?

Liviu POPESCU

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *