Obârşia Lotrului va deveni o staţiune ca în Austria

Obârşia Lotrului va fi o staţiune cu peste 100 de structuri de cazare, dar şi numeroase restaurante şi magazine, în următorii patru ani, a declarat joi pentru AGERPRES, primarul din Voineasa, Gabriel Năstăsescu.

“Deja avem PUG-ul elaborat şi vreau să spun că numai în ultima săptămână am eliberat 4 certificate de urbanism pentru construcţii hoteliere în Obârşia Lotrului. Astfel, în următorii 4 ani, vor apărea aproximativ 100 de structuri de cazare, va fi un mic orăşel acolo, care va respecta toate rigorile de urbanism. Vor exista restaurante, magazine, va fi o staţiune aşa cum doar în Austria vedem azi. În acest an, vom igieniza şi zona pârtiei Transalpina Ski Resort, adică vor dispărea acele dughene amplasate ilegal”, a declarat edilul din Voineasa.

Obârşia Lotrului este o staţiune montană aflată la intersecţia dintre DN7A şi Transalpina, la 1.200 metri altitudine. Aceasta a început să se dezvolte în ultimii trei ani, odată cu inaugurarea unuia dintre cele mai moderne domenii schiabile din România – Transalpina Ski Resort.

Obârşia Lotrului se află la 30 de km de Voineasa, în Munţii Lotrului. AGERPRES

One comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *