O școala veche din Grădistea a fost ridicată prin contribuția premierului I. Ghe. Duca

Dispusă pe trei axe comerciale, comuna cu nume care vine din slavonă, reprezentând una din cele mai vechi cetăţi dacice din această parte de ţară, distrusă în anul 101, Grădiştea este o comună care în prezent se poate lăuda cu una din cele mai bune infrastructuri rutiere (cu excepţia DN 67B). De aici pleacă drumul Gorjului, al Vâlcii de munte dar şi al Vâcii subcarpatice.
Comuna aflată pe drumul Trasnhumanţei, de la Dunăre până dincolo spre Hunedoara, localitatea a trecut prin istorie cu demnitate. Să nu uităm de cei 10 localnici ucişi în Primul Război de ocupantul maghiar, pentru că nu au vrut să divulge pe cel care a distrus o caravană militară, pe drumul Gorjului. Maghiarii au omorât în 1917, 10 civili ca răzbunare.
Grădiştea a fost locul unde cobiliţarii gorjeni se întâlneau cu păstorii şi lemnarii din nord, o comună a târgoveţilor, a celor care aveau responsabilitatea şi adaptabilitatea comerţului.
De numele comunei se leagă și Ion Gheorghe Duca, sau I. G. Duca, mare om politic asasinat la Sinaia în 1933.
Duca a deținut funcțiile de ministru al educației (1914-1918), ministru al agriculturii (1919-1920), ministru al afacerilor externe (1922-1926), ministru al afacerilor interne (1927-1928), și prim-ministru al României între 14 noiembrie și 30 decembrie 1933, la această ultima dată fiind asasinat de așa-numiții Nicadori din cauza eforturilor sale de a stăvili Mișcarea Legionară.