O piesă de tezaur – Biserica de lemn din Anghelești-Cărpinișu, comuna Pietrari

La Muzeul Satului Vâlcean de la Bujoreni a avut loc un eveniment important pentru istoria culturală şi spiritualitatea judeţului Vâlcea. Victoria asupra vremurilor a bisericii de lemn din Angheleşti, comuna Pietrari. Resfinţirea ei. Nu putem spune cu precizie a câta, dar cea mai îndepărtată de care avem ştiinţă a fost în 8 decembrie 1655, an în care se punea și piatra de temelie la Mitropolia din Bucureşti.
Este o biserică binecunoscută de istoricii de artă, planul ei arhaic, cu pronaosul supralărgit şi hexagonal ca şi absida altarului, lipsa pridvorului şi inscripţiile exterioare de pe bârne au atras atenția cercetătorilor asupra vechimii ei, dar sătenii din cătunul Anghelești o mai foloseau doar ca să-i anine de grinzi coroanele mortuare, sau să sprijine de ea crucile de lemn ridicate de pe morminte.
În septembrie 2006, Alexandru Nancu a dus la Anghelești un grup foarte consistent profesional (arhitecți, restauratori, istorici de artă) și, poate, atunci s-a schimbat cursul istoriei unui monument cu valoare de tezaur. În anul 2009, biserica și-a început drumul către rezervația de arhitectură de la Bujoreni. Au fost mulți cei care au sprijinit salvarea ei, dar cel chemat să-i hotărască destinul a fost sculptorul- restaurator Alexandru Nancu. El a intrat în șirul ctitorilor, ca salvator, restaurator, meșter dulgher și cercetător, acum la sfințirea din 19 octombrie 2013, alăturându-se celor vechi pe care îi știm – popa Vasile, sătenii și meșterul Ogrea Ionu din 1655, Gheorghe fiul popii Vâlcu de pe la 1730 – și celor pe care nu-i știm cu numele.
Inscripția amplă descoperită pe bârna de rezistență a peretelui despărțitor dintre naos și pronaos, după decaparea frescei ce acoperea partea superioară a peretelui, care atestă strămutarea bisericii, încheiată la data de 8 decembrie 1655, cercetarea detaliilor constructive, multiplele rânduri de semne care marchează strămutările succesive ale bisericii, descifrarea inscripțiilor de pe bârnele exterioare – toate acestea împreună reconstituie istoria celei mai vechi biserici de lemn din Țara Românească, cu începuturile plasate în „ultimul veac al secolului al XVI-lea”, așa cum afirmă Luiza Barcan și Alexandu Nancu în monografia – Biserica de lemn Sfântul Nicolae, Pietrari Anghelești, 1655, editată de Fundația HAR și Muzeul Județean „Aurelian Sacerdoțeanu” Vâlcea.
Bisericile de lemn sunt corăbii fragile ce veghează atingerea dintre lumi. Senine, ele spintecă cerul așteptând cuminți sfintele sărbători, când cei ce sunt și cei ce au fost se reîntâlnesc. Altare simple însă desăvârșite, ele își însoțesc ziditorii și le pomenesc numele sute de ani. Dispar numai dacă sunt uitate cu îndărătnicie de oameni, prin cimitire, sau chiar mai rău, atunci când ei, oamenii, le râvnesc pământul de sub tălpi ca să-și sape în el mormântul. Lupta lor smerită, dar dârză, e dusă însă până la ultima bârnă, fiindcă și ele sunt îndărădnice în a-și transmite mesajul peste timp.

Ligia RIZEA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *