O nouă lege marca “Eugen Neaţă” pune Km 0 în turismul montan din România; Horezu, Vaideeni, Perişani, Mălaia, Voineasa devin Tirolul Vâlcii

Totă lumea se întreabă de ce se mişcă atât de anevoios turismul în zona montană a judeţului Vâlcea şi nu numai. De ce nu există o explozie de pensiuni, de pârtii de schi, de hoteluri….

Simplu. Din cauza unei anomalii, unei absurdităţi sau a unui fanatism a legii cu privire la scoaterea din circuit a unui fond forestier.

Mai precis. Georgel cumpără în zona Obârşie de exemplu, 1500 metri pătraţi de teren, cu gândul de a face acolo o pensiune. Fie cu bani din buzunar, fie prin proiecte europene. Abia acum începe nebunia.

În locul unde vrea să-şi ridice cabana, are 300 de metri pătraţi suprafaţă cu brazi, pe care vrea să-i taie, lăsând potrivit normelor în vigoare, restul cadru natural. Ce trebuie să facă Georgică pentru a-şi ridica o cabană?

Trebuie să umble prin ţară să cumpere de 5 ori o suprafaţă de teren echivalentă a zonei pe care vrea să o taie, adică 1500 de metri pătraţi şi să facă o pădure. Adică să o planteze el şi să aibă grijă de ea. Adică, Georgică atunci când cumpără terenul de 1.500 de metri pătraţi de la munte el trebuie să mai cumpere 1.500 în altă parte a ţării, altfel nu-şi poate ridica o pensiune. Şi asta durează, adică acest proces birocratic durează înte 2 şi 5 ani! Vorbim strict de o pensiune cu amprenta la sol de 300 de metri pătraţi. Dacă vrem să vorbim de un hotel sau de o pârtie de schi lucrurile se aplică la fel, numai că suprafaţa este mult mai mare, cea pe care este obligat să o cumpere pentru împădurire. Am omis să spunem ce sume scoate din buzunar Georgică după toate actele de scoatere din fondul forestier şi pentru fiecare aviz…Încât i se ia şi renunţă clar la treaba asta.

Deputatul vâlcean, Eugen Neaţă, este cel care a gândit un proiect mult mai simplificat. Unul care anulează bătaia de cap a lui Georgică dar nu omoară nici pădurile. Ce face iniţiativa legislativă lui Neaţă? Îl scuteşte pe Georgică de a umba creanga prin ţară să cumpere teren şi să facă păduri. Iniţiativa lui Neaţă îi spune lui Georgică al nostru cât l-ar costa terenul şi împădurirea pe care este obligat să le facă, iar Georgică pune aceşti bani într-un fond al unei autorităţi care se ocupă chiar cu asta (Exemplu Romsilva). Această autoritate va folosi banii lui Georgică şi a altora ca el, pentru împăduriri acolo unde situaţia o cere – plantare în zone de eroziune, perdele de copaci, etc. Iar Georgică poate să-şi demareze construcţia, fiind scutit de calitatea de a deveni „pădurar” în prealabil.

„Proiectul acestei legi, susținut de mai mulți colegi deputați și senatori, a luat naștere în urma multor discuții purtate cu aleși locali din zone montane, proprietari de terenuri, oameni interesați pentru dezvoltarea turismului în România și jurnaliști vâlceni.
Cu toții, au sesizat faptul că nu pot lua parte la realizarea Programului național de dezvoltare a turismului “Schi în România”, că nu pot face investiții în amenajări de pârtii, instalații de transport cablu, pensiuni, stații de iluminat sau prelucrat zăpadă, că turismul montan în România nu are nici o șansă să se dezvolte.

Am inițiat proiectul “Schi în România” împreună cu mai mulți colegi deputați și senatori, în anul 2018, iar la vremea respectivă s-au deplasat în județul Vâlcea președintele și membrii Comisiei pentru muncă și protecție socială, vicepreședintele și reprezentanții Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice, la o întâlnire de lucru unde am prezentat conținutul inițiativei legislative și ne-am deplasat în zona Obârșia Lotrului pentru a vedea, la fața locului problemele cu care se confruntă administrațiile publice locale, în vederea dezvoltării zonelor turistice din localitățile montane.
Cu toții, au sesizat faptul că nu pot lua parte la realizarea Programului național de dezvoltare a turismului “Schi în România”, că nu pot face investiții în amenajări de pârtii, instalații de transport cablu, pensiuni, stații de iluminat sau prelucrat zăpadă, că turismul montan în România nu are nici o șansă să se dezvolte.
Procedura actuală de scoatere definitivă din fondul forestier național sau din circuitul agricol a terenurilor este greoaie, neclară, birocratică, scumpă, făcând imposibilă transformarea României într-un domeniu schiabil și imposibil de pus în valoare această extraordinară facilitate, ce ne-o oferă natura.
Proprietarii de terenuri din jurul pârtiilor, mulți din Vâlcea, mi-au solicitat ajutorul pentru a le ușura procedurile investițiilor și proiectelor. Alți proprietari, mi-au spus că vor să amenajeze noi zone schiabile. Mulți dintre aceștia, mi-au dat exemplu dezvoltării turistice pe care a cunoscut-o Austria, în urma promovării unor legi în sprijinul investitorilor.

Prin urmare, am inițiat alături de colegii mei acest proiect legislativ, care în curând va deveni lege. O lege care modifică Legea nr. 526/2003 pentru aprobarea Programului național de dezvoltare a turismului.
Astăzi 26 Martie 2019, am dezbătut-o și votat-o în ședința comună a Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice și Comisia pentru industrii și servicii.
În lege am reușit să introduc, în anexa privind zonele identificate pentru dezvoltarea domeniului schiabil și practicarea altor sporturi de iarnă, cuprinse în cadrul Programului național de dezvoltare a turismului “Schi în România”, toate zonele din județul Vâlcea cu potențial turistic pe acest program, așa cum mi-au fost ele comunicate de primari (Horezu, Vaideeni, Malaia,Voineasa, Perișani).
Legea în forma adoptată în comisii urmează să intre la votul final în Camera Deputaților (cameră decizională).

Această lege simplifică scoaterea definitivă din fondul forestier și pentru beneficiarii unităților administrativ teritoriale, dar și pentru persoane fizice sau juridice, care nu vor mai trebui să achite sume astronomice statului, o lege care să permită punerea în valoare a imensului potențial turistic al României!
Se vor dezvolta investiții în infrastructura montană, se vor moderniza domenii schiabile, va crește gradul de confort oferit turiștilor, și implicit va înzeci numărul acestora.
Sunt bucuros că am reușit să îmi respect promisiunea făcută celor din zonele montane vâlcene, oamenilor de afaceri ce doresc să investească în acest domeniu, dar și oamenilor ce vor fi beneficiarii acestor servicii.
Sunt bucuros că prin această lege, contribui la dezvoltarea întregii infrastructuri din zonele montane ale țării noastre și la modernizarea României!

Mulțumesc colegilor mei din Camera Deputaților și Senat, care au înțeles importanța modificării acestei legi și au fost și sunt alături de mine în acest demers!
Mulțumesc presei vâlcene pentru sprijin și pentru modul în care face cunoscute inițiativele legislative pe care le-am realizat, dar și pentru modul în care le susțin publicului larg, ea având principalul rol în ce privește transmiterea importanței legilor promovate!
Mulțumesc celor care mă susțin și au încredere în mine! Mulțumesc colegilor mei din grupul parlamentar PSD, care așa cum au promis în campania electorală gândesc și promovează legi benefice oamenilor și îndreaptă România spre normalitate!
De aceea, sloganul nostru “Îndrăznește să crezi în România!”, este cel care, pe zi ce trece, dă încredere, tot mai multor români!

deputat PSD, Eugen Neaţă

loading...

One comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *