O nouă legătură rutieră modernă pe harta Vâlcii, între Grădiștea și Roșiile, prin Zgubea

În Grădiștea se lucrează la noul drum de legătură spre Roșiile, un drum care scurtează mult distanțele în interiorul județului Vâlcea.
”E vorba de o porțiune de 1,3 km de drum care necesită asfaltare și care oferă o nouă legătură spre Roșiile, de fapt traversând și o zonă din Sinești. Mai mult, se deschid pentru dezvoltare noi terenuri, avem o natura frumoasă acolo, cu păduri, cu dealuri, în intravilan, sate care sunt deja căutate de cei care doresc o locuință la țară”, spune primarul Ilie Boiangiu.
Această lucrare se realizează cu sprijinul Consiliului Județeana Vâlcea și oferă o a doua arteră de legătură cu Roșiile, prin Zgubea, față de cea existentă în prezent prin Pertești.
Cu venituri proprii de peste 1,7 milioane lei, în ușoară creștere față de 2024, la Grădiștea, primarul Ilie Boiangiu spune că doar prin infrastructură lucrurile se vor schimba, în sensul atragerii de investitori privați.
Ilie Boiangiu, primarul comunei susține că în 2025 se va finaliza majoritatea infrastructurii stradale din Grădiștea.
”În 2024 au fost implementate programele din PNRR – eficientizare energetică a școlii gimnaziale, TIC primărie, stațiile de încarcare electrice, parcul fotovoltaic, dotarea școlii cu echipament IT”, afrimă Boiangiu.
Totodată Grădiștea a obținut și rețeaua de gaze naturale printr-un parteneriat cu Sinești și Berbești.
Se poate spune că localitatea a avut un parcurs în ultimii ani, destul de pronunțat în investiții publice, Grădiștea beneficiind de majoritatea utilităților. Și de precizat comuna este una strategic situată pe DN 67B, la intrarea dinspre Gorj în județul Vâlcea.