Legea Vexler, o lege care ar putea curăța societatea românească de șoșoci, georgiști, simioniști

Legea Vexler a fost promulgată și publicată oficial. Este o lege care nu pedepsește menționarea legionarilor sau a fasciștilor cum le place unora să se victimizeze. Nu, Legea Vexler este o lege care pedepesește, cultul, laudatio, venerarea unor lideri politici cunoscuți pentru fascism. Pentru cultul acestei ideologii apocaliptice. Legea vine să întărească drepturile omului și democrația.

Fascismul și legionarismul românesc sunt ideologii care au dus la crime împotriva umanității, la gazare, execuții, înfometări, crime absdurde bazate doar pe criteriul de rasă, handicap. Etnici evrei și rromi din România și Basarabia au fost deportați, înfometați și asasinați doar pentru că aparțin acestor etnii.

Sub pretextul unei națiuni pure și ortodoxe, România legionar -fascistă a cultivat astfel de practici în perioada interbelică. Personaje ca Zelea Codreanu (mentorul spiritual al lui George Simion), Horia Sima, Ion Antonescu (mentorul lui Călin Georgescu) sunt criminali definiți de istorie. Au ucis elite politice, au participat direct la progrom, la holocaust, la vânătoarea de minorități etnice. Personaje scoase obligatoriu din istorie pentru aceste crime abominabile.

Da, din păcate au existat și o serie de intelectuali de marcă, din perioada interbelică, studenți în acele vremuri care, cu elanul tinereții au crezut în acest naționalism mesianic promovat de Nae Ionescu de exemplu. Și mulți alții. Mare parte dintre aceste elite au recunoscut greșelile tinereții, fiind cauzate de un patriotism de epocă, România Mare încerca în acea vreme să-și omogenizeze națiunea. Dar văzând ororile care s-au făcut în numele acestor doctrine, acești intelectuali au recunoscut greșelile.  Din păcate unii nu au făcut asta și au preferat să joace chiar la două capete după 1945, ”Căpitane, nu fi trist, Garda merge înainte prin Partidul Comunist”

Legea Vexler nu îi elimină pe Eliade sau Cioran din cărți. Legea Vexler va condamna cu închisoare delirul Șoșoacăi, incantațiile lui Simion, aberațiile lui Georgescu. Toate mizeriile antisemite de pe rețelele de socializare, fanteziile macabre cu evrei care ocupă România. Laudele și cultul acestui curent.

De ce este de neiertat fascismul? De ce trebuie pedepsit chiar cu detenția? Pentru că fascismul permite o deteriorare totală a societății. Și un efect de precedent. Azi, evereii și rromii, mâine femeile, poimâine cei cu dizabilități, apoi ungurii, apoi musulmanii și tot așa.

Fascismul a fost acum 70 de ani. Spun unii. Greșit. Cele mai atroce războaie fasciste au avut loc în timpul recent. În Rwanda, în 1994, au fost masacrați într-un război civil cetățenii Tutsi, de către milițiile Hutu. De ce? Pentru că milițiile Hutu împărțeau lumea în cei înalți și superiori versus Tutsi care erau considerați cei scunzi și inferiori. Între 1990 și 1998, în fosta Iugoslavie au fost execuții, crime împotriva umanității doar pentru că unii erau musulmani sau catolici sau ortodocși.

Fascismul este viu în Orientul Mijlociu. Și din păcate, fascismul este activ și puternic în Marea Britanie și Franța, unde partidele extremiste cer expulzarea emigranților (referendumul pentru Brexit a folosit sperietoarea celor 80 de milioane de turci care ar năvali în arhipeleagul britanic). De la expulzare până la ghetouri cât ar mai dura? La noi Tănasă care practică un fascism anti-nepalez se va gândi de două ori înainte de a mai delira..

Legea Vexler ne obligă să devenim civilizați și să respectăm lumea din jurul nostru, indiferent de etnie, culoare, sex, sexualitate, religie, handicap.

Liviu POPESCU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *