O investiție crucială pentru turismul din sudul județului se implementează la Prundeni

Cu toții cunoaștem drumul național 64 care leagă Râmnicu Vâlcea de Drăgășani traversând de la Orlești în jos mai multe localități viticole. Dar puțină lume știe că, paralel cu acesta, se află un alt drum. Un drum care leagă o foarte mare parte din podgorii, unind comuna Prundeni cu zona cramelor din Drăgășani, pe o lungime de 11 km.

Acesta este drumul vinului, un drum care merge doar pe culmile deluroase printre podgorii și crame, oferind o panoramă totală drumețului care vrea să taie Toscana României, prin inima ei viticolă.

Un drum care șerpuiește precum o Transalpină a sudului, printre vița nobilă. Aici sunt deja 6 -7 crame turistice dar șansele ca odată cu finalizarea acestui drum numărul acestora să depășească nu mai puțin de 15-20, sunt foarte mari.

”Asta înseamnă că investești tu ca administrație într-o zonă care poate întoarce înzecit această investiție. Drumul se face din fonduri europene și poate genera o forță turistică de neimaginat acum. Deja avem aproape o treime din drum betonat, odată cu încălzirea vremii, firma va veni să continue lucrarea, sperăm ca în toamnă deja să ne unim cu Drăgășaniul, printre vii”, spune primarul Cristina Munteanu.

Potriviit edilului din Prundeni, deja sunt anunțate o serie de noi crame pe viitorul drum și lumea este interesată de a dezvolta afaceri atât viticole cât și turistice în zonă.

”Cu o promovare intensă, vom putea vorbi în anii care urmează despre o zonă unică în România prin turismul viticol și despre o dezvoltare uriașă a agro-turismului în Prundeni. Vreau să spun că am semnat pentru încă 8 drumuri și cu acestea ne apropiem de 90% asfalt în comuna Prundeni, ce va rămâne, resturi de drumuri sătești, le vom face din buget local” mai adauagă Cristina Munteanu.

Prundeni este o localitate care se va dezvolta galopant în anii care urmează, pe toate axele economice, fiind una din cele trei comune vâlcene care are parte de toate utilitățile și ne referim aici la gaze, canalizare, apă, străzi și o dispunere foarte avantajoasă pe DN 64 în Toscana României, zona viticolă Drăgășani.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *