O firmă neserioasă consacrată pentru lucrări proaste blochează Autostrada Sibiu – Piteşti

Prima contestație pentru autostrada Sibiu- Pitești a fost depusă luni, de SC Construcții SA Sibiu. Firma contestatoare este aceeași care lucrează la stadionul municipal și care nu a îndeplinit niciunul din termenele de până acum. Firma cere anularea licitației pentru tronsonul Sibiu- Boița pentru că cei care au câștigat au venit cu un preț prea mic, scrie economica.net

Construcţii Sibiu a depus luni, 18 martie 2019, contestaţie în cadrul licitaţiei pentru proiectarea şi construirea secţiunii 1 Sibiu – Boiţa a Autostrăzii Sibiu – Piteşti, cel mai important proiect rutier al României.
Acesta este prima contestaţie care se depune după anunţarea unui câştigător pentru Autostrada Sibiu – Piteşti. Firma din Sibiu contestă rezultatul procedurii, prin care a fost desemnată câştigătoare oferta depusă de compania austriacă de construcţii Porr. Constructorul român susţine că oferta depusă de Porr trebuie respinsă, „având în vedere că aceasta are un preţ neobişnuit de scăzut”.
Astfel, Construcţii Sibiu solicită Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) să oblige compania de drumuri să „reevaluze ofertele şi să declare câştigătoare oferta care respectă cerinţele documentaţiei de atribuire şi care nu are un preţ neobişnuit de scăzut”
Pe de altă parte, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a reacţionat dur la aflarea veştii că a fost depusă contestaţie în cadrul acestei licitaţii. El a anunţat că va avea o discuţie cu firma care a depus contestaţie pentru că „nu îi mai tolerează pe contestatarii de meserie”.
Şeful Transporturilor a susţinut că, dacă nu exista această contestaţie, contractul trebuia semnat duminică.
Pe 6 martie, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a declarat câştigătoare oferta Porr Construct pentru contractul de proiectare şi execuţie a secţiunii 1 Sibiu – Boiţa.
Valoarea propunerii financiare a Porr Construct este de 612,65 milioane de lei fără TVA, echivalentul a 129 milioane euro fără TVA, având un cost/ km de 9,7 milioane euro fără TVA. Preţul oferit de austrieci este cu 25% mai mic faţă de valoarea estimată iniţial de CNAIR: 765,84 milioane de lei, fără TVA.
Durata de realizare a contractului va fi de 48 de luni, din care perioada de proiectare a lucrărilor va fi de 12 luni, iar perioada de execuție a lucrărilor va fi de 36 luni.
CNAIR mai menționează că ofertantul declarat câștigator a ofertat o perioadă de garanție a lucrărilor de 10 ani.
Obiectivul principal al contractului „Proiectare și execuție autostrada Sibiu – Pitești, Secțiunea 1 Sibiu – Boița, km. 0+000 – km. 14+150 – Lot 1 km. 0+000 – km. 13+170” îl reprezintă proiectarea și execuția lucrărilor pentru Autostrada Sibiu – Pitești, Secțiunea 1 – Lotul 1 în conformitate cu condițiile de contract FIDIC Galben.
Lotul 1 aferent Secțiunii 1 se întinde între km. 0+000 – km. 13+170, iar traseul autostrăzii va începe în zona localității Șelimbăr, la intersecția cu centura Sibiu. Aliniamentul se continuă la vest de Drumul național DN7, în paralel cu acesta, fiind amplasat într-o zonă colinară până la km 6, în zona localității Veștem. În continuare, traseul autostrăzii traversează la vest de Tălmaciu, drumul județean DJ 105G, Avrig – Marșa – Tălmaciu – Sadu până în zona Boița unde este prevăzut un nod rutier ce asigură conectivitatea temporară a autostrăzii Sibiu-Pitești cu DN7.

Opt noduri rutiere și nouă tuneluri
Autostrada Sibiu-Piteşti va avea o lungime de 123 kilometri şi este împărţită în cinci loturi, Sibiu-Boiţa, Boiţa-Cornetu, Cornetu-Tigveni, Tigveni-Curtea de Argeş şi Curtea de Argeş-Piteşti, va avea opt noduri rutiere şi nouă tuneluri.
Valoarea totală a investiţiei în Autostrada Sibiu-Piteşti va fi de 3,34 miliarde de euro (15 miliarde de lei), potrivit unui document postat pe site-ul Ministerului Transporturilor.
Autostrada Sibiu – Piteşti este o parte importantă a Coridorului 4 Pan-European, care traversează ţara de la vest la est. Aceasta este cerută şi de către Dacia – Renault, cel mai mare exportator al României. (www.oradesibiu.ro)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *