O fabrică din Râmnicu Vâlcea a cucerit pieţele din SUA şi Canada

Compania CEGIM, producător român de mobilier destinat industriei HoReCa, exportă lunar 3.000 de scaune către piețele de profil din Statele Unite și Canada, unde are ca parteneri unii dintre cei mai importanți jucători din domeniu. Producătorul din Vâlcea a făcut anul trecut investiții de peste 750.000 de euro, din care 120.000 de euro în showroom-ul de prezentare deschis în luna decembrie și care și-a reluat activitatea în această lună.

Principala piață de desfacere a mobilierului produs pe platforma de 3.500 de metri pătrați de la Vâlcea o reprezintă SUA și Canada, unde ajunge 60% din producția fabricii, în timp ce comenzile din zona intracomunitară ajung la numai 4%. “Încă din 2006 am intrat pe piața nord-americană, iar acum lucrăm cu jucători importanți din SUA și Canada. Am livrat la export peste 80.000 de scaune. Produsele noastre sunt validate internațional. Partenerii noștri apreciază standardele înalte de calitate la care lucrăm și, deși economia globală trece printr-o perioadă foarte dificilă, niciuna dintre comenzile primite înainte de declanșarea pandemiei nu a fost anulată. Am lucrat la capacitate maximă până la finalul lunii aprilie și nu am trimis niciun angajat din fabrică în șomaj tehnic, dar totul a fost pe baza comenzilor pre-criză. După ridicarea stării de urgență au început și clienții noștri să ne contacteze, iar din 15 mai am redeschis și showroom-ul”, spune Mugur Vișcă, acționarul majoritar al CEGIM.

I

Pentru a face față nevoilor pieței, în continuă expansiune, CEGIM a investit continuu în tehnologie de ultimă generație și în mașini automate de prelucrare a lemnului, accesând de-a lungul timpului cinci proiecte din fonduri europene nerambursabile. Produsele CEGIM sunt destinate cu precădere, industriei HoReCa, de la săli de evenimente și conferințe la restaurante, hoteluri, pensiuni sau saloane de nunți. Gama de produse cuprinde și mobilier pentru exterior, dar numai pentru terase acoperite. Capacitatea de producție este  5.000 de scaune pe lună, iar termenul de livrare a unei comenzi este între 2 și 4 săptămâni.  Anul trecut, compania CEGIM a avut o cifră de afaceri de peste 1,65 milioane de euro, în creștere cu 25% față de 2018, și un număr de 49 de angajați. Înainte de declanșarea pandemiei, producătorul de mobilă miza pe o creștere a afacerilor cu un procent similar, însă în condițiile actuale speră să poată păstra același număr de angajați și o cifră de afaceri egală celei din 2019.Informaţiile publicate de ECONOMICA.net pot fi preluate de alte publicaţii doar în limita a 500 de caractere, cu două link-uri active către sursă, din care unul în lead. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *