O excursie de o zi la Sălătrucel, în această toamnă, este recomandarea noastră

Sălătrucelul este un frumos arhipeleag de străzi care se duc pe lângă case să se reunească în vârful piramidei. Trec prin parcul fosilier, printre zeci de pâraie şi păduri, povestind lumii, cum a apărut acestă localitate, întemeiată de romani, în secolele prime de după Hristos.

Am stat o oră la centrul de informare turistică al Sălătrucelului şi nu aş mai fi plecat. Toamna caldă de septembrie, cosaşii pe care îi auzeam în fundalul amiezii, culmile montane din spate, cafeaua celor 2 doamne agreabile, era un vis. Şi am zis cum naiba nu ştiu toţi cât de frumos este aici la Sălătrucelul Vâlcii. O platoşă plină de case frumoase, nobile aici, pe muntele Coziei.

Cred că viitorul este unul clar turistic. Dezvoltarea din ultimii ani a Călimăneştiului, drumul spre Bucureşti care va fi modernizat în perioada următoare, investiţiile în infrastructură care urmează să intre  în execuţie şi în proiecte. Toate astea vor genera cu siguranţă o mai bună poziţionarea a Sălătrucelului pentru cei care vor să dezvolte aici afaceri. Imobiliare, turistice, mici servicii.

Vârful Cozia, de fapt odată cu amenajarea psoibilă și de dorit a  Transcoziei, a drumului judeţean care va duce sus pe plai, va atrage după sine un boom al zonei.

Aici Consiliul Judeţean Vâlcea trebuie să și-l propună ca prioritate, pentru că drumurile montane atrag după sine dezvoltare, atrag turism.

Potrivit edilului Dorel Ancuța există o cerere foarte mare de case, de autorizații, certificate de urbanism eliberate și intenții de a se construi pensiuni. Sălătrucel poate deveni în 10 ani, o adevărată perlă turistică, aici, la poalele Coziei.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *