O crimă absurdă s-a produs la marginea României, în Delta Dunării; Vinovaţii nu au plătit până azi.

Bun. Ceea ce urmează este povestea unei crime. A unei crime multiple. Un asasinat pe care statul român l-a făcut asupra singurului loc din Europa, loc unde am fi putut să fim etalon, să aducem turişti, nu 17.500 în 4 zile aşa cum am văzut în statistici, ci 170.000.

Delta Dunării. Ne folosim de acest simbol la toate târgurile de turism, dar este atât de ipocrit, este precum se îmbracă ţoapele cu ie românească dar nu au habar despre tradiţiile româneşti. Un snobism ieftin. Pentru că în realitate, statul român a distrus delta.

Şi asta au început-o comuniştii. Regimul de după 1947 din România a reuşit din păcate să distrugă un stil de viaţă care dura de peste 1000 de ani, să anuleze prin nişte aberaţii cincinale o paradigmă. Să distrugă viaţa pescarului, să industrializeze o biosferă unică în Europa şi printre puţinele din lume. Mai mult, în anii 80, Ceauşescu chiar dorea asanarea deltei şi crearea unui areal agricol, printr-un set de sistematizări teritoriale care ar fi dus efectiv la dispariţia acestui tărâm de vis

Blocurile oribile care şi acum se văd în deltă, ruine ale fabricilor, anomalii făcute fără cap, fără un studiu de impact, fără o analiză sociologică nu au dus deloc la bunăstarea socialistă, ci la o sărăcire accentuată a populaţiei din Delta Dunării. Prin socializarea şi cooperatizarea vieţii din deltă s-a produs o fugă a oamenilor spre promiscuitate, spre ilegal, instinctul de conservarea a omului liber din Delta Dunării, a dus la viaţa paralelă, la un fenomen infracţional şi la un haos, pe care nimeni nu îl bănuia iniţial.

Aşa a fost moştenită Tulcea în 1989. Una din cele mai sărace zone ale României, cu un grad foarte mare mare de înapoiere, cu un grad de alcoolism uriaş, cu cele mai multe gospodării, 99%, fără canalizare şi apă şi peste 50% fără electricitate. Un dezastru social, o societate efectiv fără identitate, captivă între 2 lumi, cu un instict de fugă.

Dramatic este că cei care au venit după 1990 la putere, în afară de a-şi pune ecuson Delta ca brand de ţară, nu au făcut nimic. Nu a existat o strategie a Deltei, economică, socială, un plan de infrastructură, o strategie a turismului. Iar asta a dus efectiv în anii 90 la un colaps uriaş social, la o sărăcire cronică în cel mai mare potenţial turistic al României şi chiar printre cele ale Europei. Populaţia care era săracă a devenit una falimentară efectiv.

Autorităţile însă au descoperit altceva! Ceva grotesc! Că pot să fure. Cum ce? Orice. Resurse. Toată delta. Şlepurile cu pietre, ajungeau înjumătăţite. A apărut o mafie universală a Deltei. De la mafia parcărilor din portul Tulcea, până la mafia de sistem – transport, cazări, utilităţi, contrabandă, alimente, etc. Totul se putea fura. Delta Dunării a ajuns campion al corupţiei generalizate şi al evaziunii fiscale.

Populaţia deja ajunsă la un prag al disperării s-a refugiat în munca la negru, braconaj pe “bani puţini” sau alcool sanitar. Starea generală a fost una de depresie. Până în anii 2000, cu 1 milion de lei în Delta Dunării erai boier, făceai ce voiai. Cumpărai pe nimic orice şi te cazai ieftin, la orice localnic. O populaţie ruptă de restul lumii, era folosită, exploatată, manipulată. Guvernatorii Deltei ştiind pe ce pradă pun mână dădeau şpăgi uriaşe pentru a se infiltra. Statul a devenit unul care a coordonat tot procedeul de crimă organizată. Naşul reţelei mafiote Delta Dunării.

Numai că după anii 2000, lucrurile s-au schimbat. Dar nu datorită statului. Ci turiştilor, cei care s-au îndrăgostit de Delta Dunării. Fie au venit într-un sejur, fie pescari, fie detaşaţi cu jobul. În orice caz, sunt cei care au avut un capital de pornire, cei care au crezut în deltă. Dar nu a fost uşor. Statul a mirosit treaba asta. Şi mai mult, în loc să-i sprijine pe aceşti temerari, au tăbărât pe ei. “Adică, voi vreţi să ne luaţi prada!”. Şi evident investitorii au fost puşi la zid. Ori au parte de piedici, controale, tărăgănări de avize şi autorizaţii, anularea lor…. ori …taxa de protecţie pentru stat. Sfânta şpagă. Dar una care să se ducă din  mână în mână.

Da, aşa merge viaţa, afacerile, aşa merge totul în Delta Dunării. Statul băiat deştept s-a prins că poate mulge oile bogate. Adică pe investitori. De la pensiune, ghid turistic, purtător de barcă turistică, bucătăr, pescar, cherhana,  statul ia şpaga, statul vine precum Camora şi îşi ia dreptul. Preţurile în deltă au explodat. Pentru că chiar dacă dai 200 de lei pe o cazare…fără bon fiscal, proprietarul rămâne cu nici 50 de lei. Restul se împarte. Se duce la toate instituţiile.

Mai mult, statul nu face nimic pentru nimeni. Nu are o strategie nici azi. Singura strategie este acum să selecteze pe cei care vor să investească şi să evalueze cam cât ar urma să profite de pe urma lor. E abominabil, dar aşa e.

Delta Dunării este capitala evaziunii fiscale, o zonă, unde funcţionarii publici în majoritatea lor, au o casă de vacanţă. Aici există dijmă sau cum se numeşte “taxa turistică”, adică taxa de protecţie.

Populaţia săracă a fost abandonată de stat. Pe urma lor, statul s-a prins că nu mai poate lua nimic. Au fost abandonaţi în spirtul lor sanitar.

Statul are grijă de “investitori”. Dar nu să le ofere ceva în schimb! Ci un singur lucru le poate oferi contracost:  linişte.

Municipiul Tulcea în 17 ani nu a reuşit să construiască o parcare sub sau supraterană în zona portului deşi ştie câţi turişi vin vară de vară…, de exemplu. Dar pierdea statul taxa de la la mafia parcărilor. Nu?

Utilităţi în deltă? Funcţie de nivelul şpăgii pe care o oferă investitorul!

De aceea azi se poate vedea o dualitate absurdă în Deltă. Sărăcie lucie, case din balegă şi stuf, oameni amărâţi, alcoolici cronici, oameni care drămuiesc moneda de 50 de bani. Dar şi resorturi de lux, case de vacanţă, piscine, iahturi, etc. Două lumi, două extreme.

Statul nu există. Nu există investiţii publice în Delta Dunării. Doar cele făcute de Udrea acum vreo 7 ani. Şi alea deja se degradează.

Ce e de făcut? O revoluţie a mentalităţii statului, o schimbare de optică, strategii de dezvoltare, o justiţie puternică, un DNA masiv care să joace dur şi să se apuce de pescuit, chiar dacă nu e sezon…

Altfel, ca şi acum 10 ani, vom vedea în Sulina, aceleaşi clădiri istorice care efectiv cad, o lume pestriţă, o lume fără reguli, iahturi de lux şi bărci de lemn.

Cât e cazarea? Cum??? 280 pe noapte!!! Drace, la Mamaia e acelaşi preţ dar condiţiile sunt măcar onorabile!”

“Hm, la Mamaia, din ăia 280 nu sunt atâtea guri de hrănit”. Şi se arată cu degetul în sus…”

Din păcate nu am scris chiar totul. Aş putea să fac rău, aiurea, atâtor prieteni şi oameni minunaţi care supravieţuiesc în această lume trist de frumoasă sau frumos de tristă….de la marginea (şi la propriu şi la figurat) Uniunii Europene.

Liviu POPESCU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *