Numărul turiștilor care sosesc la Câineni în creștere în acest an. Șaua Apa Cumpănită unul dintre obiective

Câineniul este de departe una dintre cele mai importante intersecţii de drumuri montane, fiind punct central, dar şi nod montan pentru puntea dintre Făgăraş şi Parâng. De la Câineni pornesc în stânga şi în dreapta poveşti de munte, trepte spre cer, de unde se vede frumuseţea unei Românii pe care numai dacă suntem bolnavi de ură şi de încrâncenare nu o vedem.

Apa cumpanita2Unul din cele mai frumoase trasee ale Câineniului de Făgăraş, pentru că avem şi un Câineni de Parâng, este traseul Grebleşti – Şaua Apa Cumpănită – Suru. Acolo sus, la Apa Cumpănită, se spune fie că ciobanii drămuiau apa de băut, pentru că drumul de coborâre este cam sărac în izvoare, fie că acolo, la 1850, se cumpăneau terenurile, spre Nemţia, la nord, şi spre Valahia, la sud. La fel și izvoarele

Unele curgeau spre Oltenia, altele spre Ardeal.

Oricum, este drumul care duce până la linia frontului generalului Praporgescu, un drum spectaculos, de 17 km, care se poate face fie cu o maşină de teren, fie în opt ore de mers cu rucsacul în spinare.

Cei mai mulți turiști ai veriicare vin la Câineni aleg acest traseu. Fie pe jos, fie cu mașini de teren.

”E sezon de vară, de turism. Montaniarzii aleg Câineniul pentru a face coasta Făgprașului, plecând de aici, din margine. Se remarcă o ușoară creștere a turismului în zonă, probabil odată cu autostrada, locurile acestea vor fi și mai cunoscute”, susține primarul Ion Nicolae.

Acesta este Traseul Memorial General Praporgescu, cel ce și-a pierdut viața în primul război mondial aproape de Greblești.

De altfel lucrurile încep să avanseze la autostradă pe teritoriul comunei Câieneni. Drumul tehnologic a fost deja realizat și este necesar pentru lucrările la punctul Priloage, unde deja se fac pregătirile pentru realizarea primului tunel. Rigola de preluare ape a fost deja turnată.

Lotul 2 este cel mai dificil din tot sectorul Sibiu – Pitești și aproximativ 20 de km din acest lot sunt pe teritoriul Vâlcii.

Comuna Câineni are o istorie foarte interesantă, ea aparținând atât Imperiului Austro -Ungar, apoi Muntenie și doar de 50 de ani revenind Vâlcii. Poate și de aceea populația este una care are rădăcini în toate cele trei regiuni istorice. Fapt care se vede în arhitectura caselor, fie cu influență săsească la gardurile zidite, porțile înalte, sau vernculara sau cu fosișor brâncovenesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *