Nu merg la niciun miting pentru că….nu sunt pesedist

În anii 90, student fiind am fost în prima linie a protestelor anti-Văcăroiu. Membru GDS, în asociaţiile studenţeşti din Politehnica Bucureşti, ulterior la Tineretul Naţional Ţărănesc, am fost un vehement contestatar al FSN (FDSN/ PDSR), considerându-l pe Iliescu un Gorbaciovist retard şi care a blocat pentru cel puţin 17 ani, parcursul României în Europa. În imaginile de arhivă ale vremii, flutur un steag în Piaţa Universităţii, în balcon, în noiembrie 1996, când Emil Constantinescu a câştigat alegerile prezindenţiale…

Am fost educat cu Europa Liberă, cu Charta lui Havel şi în spiritul Solidarităţii, fiind cu urechea pe Vocea Amercii şi Free Europe, încă de la primele proteste de la Gdansk, de la legea marţială a lui Jaruzelski şi asasinatul lui Papielusko.

Consider că am o educaţie politică şi o maturitate la cei peste 40 de ani care mă determină să ies din paradigma „Muii” şi a „penalilor”, din „europenismul mimetic” şi al unui „justiţiarism utopic”, pentru că nu-i aşa, nu am dansat niciodată manele pe muzica tarafului de la Clejani. Am copilărit strict cu Purple, Floyd şi Zeppelin.

Nu merg pe clişee, nu cred în ciume roşii, portocalii, verzi, galbene. Cred în oameni sau nu cred în oameni. Mă bucură prezenţa multinaţionalelor în România şi mai ales la Vâlcea dar salut şi investitorii români care au curaj să devină antreprenori iar produsele alimentare, recunosc, în mod cotidian le cumpăr de la antreprenorii de Vâlcea.

Am lucrat la stat şi când am considerat că vreau mai mult financiar am plecat onorabil dintr-una din cele mai profesioniste instituţii de presă din România, optând pentru antreprenoriat.

Mi-am păstrat relaţiile de prietenie şi în telefonul meu sunt toate numerele de telefon ale lui Constantin Rădulescu, Cristian Buican, Mircia Gutău, Victor Stănculescu, Victor Popescu, Lucian Rădulescu, Emilian Frâncu, Adrian Buşu, Romeo Rădulescu, Dana Oteşanu, Romulus Bulacu, Eugen Neata, Ovidiu Popa, Samy Vâlcu, Dumitru Lovin, a peste 70 de primari, cu mulţi dintre aceştia fiind prieten şi stând la discuţii despre fotbal, film, femei, destinaţii de concediu, cărţi citite, fenomene socio-politice etc…

Cel mai important lucru mi se pare azi, să crezi într-un scop finit sau infinit. Să ai un Dumnezeu deasupra capului, o casă, familie, o grădină, nişte pomi plantaţi, căţel şi pisică şi tăria de a te trezi la 7 dimineaţa şi de a dormi la ora 24, bucurându-te chiar şi în singura zi liberă pe care o ai (sâmbăta de regulă) de prieteni, de familie, de o masă bună şi de linişte, de serialul preferat şi de o lectură de seară.

Adică, este momentul când ai încetat să urăşti, să pui şabloane şi să crezi în ele. A ieşi în stradă şi a striga împotriva unuia dintre prietenii mei, enumeraţi mai sus, oricare dintre ei, cu o pancartă în mână, înseamnă un prizonierat pătimaş, extrem de periculos. Nu pot juca o carte ipocrită să îi adresez cuiva „M*uie” şi apoi să stau la taclale despre performanţele naţionalei de fotbal a Croaţiei, cu aceeaşi persoană.

Nu merg la niciun miting pentru că nu sunt pesedist. Sunt doar împlinit. Şi nu voi merge la niciun miting nici în 2020, nici în 2024, nici în 2028, cu o singură excepţie. Atunci când România mea ar fi atacată. Pentru că da, cred în UE, în NATO dar şi Demnitatea Naţională.

Şi apropo, nu am ratat niciun scrutin electoral…până în prezent.

Liviu POPESCU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *