Nu mai vreau să plătesc spitalizarea la ATI a celor nevaccinați, aveți ceva împotrivă?

Știu, sună cinic, sună nazist, sună cum vreți să îi spuneți dar dacă aș avea putere aș putea printre restricții și reglementări, să fac asta. Să nu mai fie virați bani din bugetul de sănătate pentru cei intubați și care sunt la ATI și care nu s-au vaccinat. Să-și plătească singuri, din ce au contribuit ei și aparținătorii, care în cea mai mare parte gândesc ca ei.

Sau nu știu, AUR-ul, Șoșoacă, restul militanților antivaccin să creeze un fond special de ajutor, de luptă, de ce vor ei și de acolo să plătească intubarea luptătorilor.

Pentru că din cauza faptului că, toate secțiile, toate paturile de la ATI sunt pline, la această oră, nu se poate face o operație de apendicită, nu se poate opera o prostată, un cancer de colon. Pacienții care sunt bolnavi și nu au covid, nu pot merge decât la spitalele private, acolo, unde se pot opera pe costuri foarte mari.

Secțiile ATI sunt făcute pentru trezirea, pentru terapia de după operații, pentru pacienții care au suferit intervenții chirurgicale, pentru cei care sunt scoși din fiarele unor mașini în urma unor accidente rutiere și necesită intervenții rapide, fiind în comă, etc

În schimb, secțiile ATI din România sunt umplute la refuz cu nevaccinați care până ieri ne înjurau pe facebook și purtau drapelul cu Șoșoacă în piețe, spunând că Oculta Mondială vrea să-i omoare prin vaccin. De ei sunt pline aceste secții, de conspiraționiști, ocultiști, metafizieni de țară, agresivi, isterici, habotnici religioși. De ce să le plătim noi, spitalizarea, când ei nu au vrut-o?

Îmi asum orice critică, orice comentariu prin care să fiu definit drept nazist,  Mengele dar asta nu înseamnă că aș gândi cumva altfel.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *