Nu mai puțin de 6 drumuri importante pleacă dinspre comuna Roești
Cu 2.200 de locuitori, comuna Roești are venituri proprii de aproape peste 1,15 milioane de lei, acestea, spune primarul Gheorghe Drăghici cresc grație functionării Depozitului Ecologic, un proiect amplu, din fonduri europene care intră în licitație dar și odată cu introducerea rețelei de gaze naturale, lucrare finanțată pe Anghel Saligny.
Pe lângă această mare investiție în Depozitul de Deseuri pe teritoriul comunei Roești, primarul Drăghici își propune ca în anul în curs, să finalizeze proiectele pe care le-a depus la Ministerul Dezvoltării dar și să continue lucrările la rețeaua de gaze naturale
”Ne dorim să finalizăm racordarea la gaze, pe distanța de 32 de kilometri, din care 8 km sunt deja cu rețea, în urma acestei investiții beneficiind 1078 de gospodării. De asemenea, mai avem finalizarea extinderii rețelei de canalizare”, a adăugat edilul.
Prin PNRR a fost implementată digitalizarea instituției și camere video.
Comuna Roești are toate șansele pentru a evolua într-un pivot economic pe zona mediană a județului, odată cu funcționarea Centrului de Colectare a Deșeurilor dar și realizarea rețelei de gaze, localitatea fiind și din punct de vedere rutier un punct nodal pe hartă oferind nu mai puțin de 6 direcții în aproape toate zonele județului.
Astfel Roeștiul oferă legături directe spre Valea Pescenei, spre zona Drăgășani, spre zona Bălcești, pe Valea Cernei, spre Horezu, spre Valea Luncavățului și spre Râmnicu Vâlcea, fiind de departe cel mai important punct rutier al județului, cu cea mai mare deschidere zonală.
Acest criteriu a stat și baza deciziei de a se construi aici Centrul de Colectare Desșeuri, precum și inițirea rețelei de gaze cu perspective de prelungire spre localitățile limitrofe.
