Nu mai puţin de 5 biserici de lemn se află printre cele 7 monumente de patrimoniu din comuna Stoileşti

Puţină lume ştie acest lucru, pentru că, atunci când ne referim la biserici de lemn, ne vine în minte Maramureşul. Nu-i aşa. Cele mai multe biserici de lemn din România într-un judeţ le găsim în Vâlcea, unde sunt nu mai puţin de 114, din care 88 se află deja pe lista de patrimoniu.

Rezistența și vechimea lor în timp, alături de bisericile de zid și marile mănăstiri, s-a datorat morfologiei satelor vâlcene, risipite prin păduri seculare și întinse pe cursurile de ape, unde populației îi erau la îndemână lemnul și meșterii pricepuți în prelucrarea lui. Dar cel mai important și decisiv element al acestora era faptul că biserica de lemn permitea posibilitatea de a o demonta și transporta odată cu mutarea satului într-un loc mai prielnic, ferit de invadatori, atunci când așezarea respectivă era amenințată de invazii inamice. Astfel bisericile erau rapid demontate, încărcate în 2-3 căruțe și ulterior remontate într-o altă vatră a satului.

Multe din actualele biserici de lemn nu se află astăzi pe locul inițial. Majoritatea însă se regăsesc pe o culme de deal sau într-un loc ferit, acestea fiind „totemul” satului românesc din secolele XV — XVII.

Comuna Stoileşti este printre localităţile cu un uriaş patrimoniu ecleziast uriaş, nu mai puţin de 5 biserici de lemn se află răsfirate în satele comunei: Biserica de lemn “Adormirea Maicii Domnului, sat Ghiobești (1824), Biserica de lemn “Cuvioasa Parascheva”, cătun Gemenica, sat Geamăna (1887), Biserica de lemn “Intrarea în Biserică”, sat Obogeni (1830), Biserica de lemn “Sf. Nicolae”, sat Stoilești (1752), Biserica de lemn “Sf. Voievozi”, sat Stănești (sec.XVIII)

Bisericile de lemn sunt o marcă a identității românului simplu care ”și-a purtat în spate istoria, așa cum și-a purtat și biserica”. ”Cea de lemn a fost ușor de construit, ușor de reconstruit, ușor de mutat, odată cu satul… Densă în semnificații, intimă și primitoare. Evident că, la răscrucea de drumuri în care ne aflăm de milenii, bisericile purtătoare de sens și identitate trebuiau să fie, ca și românul, înrudite intim cu codrul. Azi cred, totuși, că ar trebui să încercăm să le salvăm pe cele care ne-au mai rămas.

AP

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *